Dacă politicienii noștri, care oricum sînt de tot WC-ul, ar fi la fel de inspirați cînd fac legi, cu siguranță am depăși criza cît ai zice ”dacă nu consumi, plătești” și ne-am duce mult mai ușurați la toaletă.
Nenea care a produs gîndema asta și a atîrnat-o în ușa de la baie simte probabil, ca și Vespasian, că ”banii nu au miros”. Numai că citind afișul nimeni nu mai înțelege nimic. Despre ce e vorba? E un îndemn? O întrebare? O amenințare? O invitație la meditație? De fapt, expresia conține intrinsec o grămadă de posibilități.
Oricum, eu știam că de obicei cine consumă ceva, fie și un leu, plătește. Numai că aici lucrurile se pare că stau taman pe dos.
WC-ul și polisemantica
-->