Nici nu a început bine campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud, şi deja am o tonă de nervi. Unu la mînă: se joacă un fotbal precar, golit de spectacol, fără faze de poartă, un fel de mangleală de maidan televizată pe tot globul. Însă, lăsînd la o parte mizeriile de meciuri de ieri, din ziua inaugurală, cel mai tare m-a stresat, atît cît am rezistat să mă uit la televizor, zgomotul ăla infect, stresant pînă la a pune mîna pe levier, produs de vuvuzele.
Vuvuzelele astea sînt un fel de trompete de 2 lei, care nu produc nimic în afară de zgomot şi nervi. Dar vuvuzelele sînt o mare fiţă la campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud, căci dacă asişti la un meci şi nu ai o vuvuzelă la tine în care să sufli ca boul cre’ că eşti considerat autist sau un fel de teleportat din Star Trek.
Ca telespectator al meciurilor de la campionatul mondial de fotbal, ai impresia că eşti dirijor de trafic într-un aeroport infernal. Porcăria aia de zgomot făcută de vuvuzelele în care suflă cu spor albii şi negrii prezenţi acum în Africa de Sud întrece probabil în intensitate gălăgia produsă de vreo 14 avioane Boeing 747 turate pentru a decola în acelaşi timp.
La început am crezut că vuvuzelele sînt folosite doar de băştinaşii care asistă la meciurile ţării gazdă, Africa de Sud. Dar după ce am văzut şi Franţa-Uruguay (altfel un meci de Divizia B de pe la noi, scor 0-0), cînd oamenii parcă veniseră la meci doar ca să sufle în trompetele alea colorate, mi-am dat seama că cocalari sînt peste tot în lumea asta, nu doar pe Faleza Dunării din Galaţi sau în Pădurea Hîrboavele, la un grătar.
