Primarul Ionuț Pucheanu este cumva în situația privilegiată de a învăța din greșelile altora.
Și cînd spun asta mă refer la greșelile fostului edil (nu ălea personale gen aroganță, superficialitate, etc.) principala fiind poate aceea că s-a înconjurat de oameni incapabili sau chiar dubioși.
Recent Pucheanu a anunțat că va schimba organigrama din primărie, în sensul că cele cinci direcții moștenite (caracterizate ca o construcție mamut), se vor transforma în opt sau nouă. Mai mult, Pucheanu a dat asigurări că nu vor fi aduși oameni din afară (cum a făcut Marius Stan), ci li se va da o șansă celor din eșaloanele doi sau chiar trei. Acuma, dacă e să fim cîrcotași, putem sesiza că în eșaloanele doi și trei există o grămadă de funcționari cu carnet de membru PSD, care au servit partidul, în diverse forme, din tranșeele administrației locale. Ori ei trebuie răplătiți pentru că așa merge treaba în PSD și de asta se explică faptul că pesediștii sînt mai mereu, într-o formă sau alta, la butoane.
Deci șansele ca Primăria Galați să se pesederizeze peste noapte sînt a dracului de probabile. Acum, cîți dintre pesediștii din eșaloanele doi și trei sînt și profesioniști, ei bine asta e adevărata dilemă.
Pînă acum, deși a tot încercat să dea semnale că nu va fi un primar ca Marius Stan, Pucheanu a cam pornit cu stîngul în alegerea oamenilor de lîngă el. Oarecum forțat, e adevărat, dar tot cu stîngul. Mă refer la miruirea lui Picu Apostol Roman ca viceprimar (și acordarea de atribuții extrem de importante) și recenta mirungere a bufonului Marian Alexandru la șefia Calorgal. Ambele mișcări necesare formării și păstrării unei majorități politice, dar cu ce costuri? Problema e că băieții ăștia, niște fripturiști cu carnet de partid, n-au nicio treabă cu performanța sau competența. Ori prostiile făcute de ei se vor sparge în capul celui care le-a dat puterea pe mînă.
Urmează săptămîna viitoare să fie schimbați directorii de la Poliția Locală și de la Gospodărire Urbană. Sînt curios cu ce figuri va ieși Pucheanu la interval. Iar apoi, la sfîrșitul lunii (la ședința de Consiliul local care va vota noua organigramă) să vedem cum arată și cei promovați din Primăria Galați. Ei bine, numirile ăstea sînt cred definitorii pentru ce fel de mandat de primar va avea Ionuț Pucheanu. Și în funcție de ele vom putea bănui ce veselie va fi în următorii patru ani la Galați.