După tornada de la alegerile europarlamentare, spre Galați și Brăila se îndreaptă vijeliile, aversele și grindina. Altfel spus, dacă vremurile s-au îndreptat parțial, vremea se strică total. În următoarele ore și zile, se vor rupe norii, se vor înclina copacii sub puterea vântului și se vor inunda străzile din cauza canalizării prost concepute.
Ultima nu are legătură cu meteorologia, dar nu ne-am putut abține. Meteorologii anunță că până vineri dimineață vor fi ploi torențiale și vijelii în cea mai mare parte a țării, inclusiv la Galați și Brăila. Ca să fie credibili, specialiștii au redactat un cod galben de instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat (n.r. Joi, 30 mai-vineri, 31 mai) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, Moldova, Transilvania, local în Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele de deal și de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.” (INMH)
Meteorologii mai spun că vremea nu se va schimba prea curând. Până luni, la ora 10.00, este în vigoare și o atenționarea de vreme rea. Aceasta vizează toată țara și îi avertizează pe cetățeni că urmează o perioadă cu ploi torențiale, vânt puternic și posibil grindină. Bine că am scăpat de alegeri!
UPDATE, ora 17.40 -Autoritățile îi avertizează pe cetățenii din Galați și Brăila că urmează vijelii, ploi torențiale și grindină.
Avertizare COD PORTOCALIU. „Grindină de medii și posibile mari dimensiuni, vijelie puternică, averse torențiale ce vor cumula 35-40 litri/mp, frecvente descărcări electrice. Evitați deplasarea în aer liber” (IGSU)