În 11 noiembrie 2009 s-au împlinit 14 ani de la trecerea în nefiinţă a Seniorului Corneliu Coposu. Întrucît în acest an 11 noiembrie a picat aiurea, în mijlocul săptămînii, în multe oraşe din ţară comemorarea Seniorului Corneliu Coposu a fost organizată abia astăzi, sîmbătă, 14 noiembrie.
Coposu a fost prea făr’ de păcat ca să-i pun eu, un ticălos ordinar, ceva în cîrcă. Dar nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă marele Corneliu Coposu nu s-ar fi împiedicat de Emil Constantinescu, în anii ’90, pe care l-a propulsat în postura de lider al dreptei româneşti, omul capabil să salveze ţara din ghearele roşii ale comunistului Iliescu – PSD (FSN, PDSR). A fost cea mai neinspirată alegere pe care o putea face Seniorul Coposu, legitimîndu-l pe nevolnicul Emil Constantinescu drept personaj providenţial, vrednic să-i ducă visul mai departe.
Cred că totul s-a pierdut atunci, în 1996, cînd România aproape că urla că vrea altceva, că nu mai suportă regimul comunist al lui Iliescu. Dezamăgirile provocate de Constantinescu ne-au răvăşit iremediabil, ne-au lăsat cu răni deschise pe viaţă. După mandatul lui Constantinescu a venit dictatura Iliescu-Năstase, cu celebrele tunuri date statului (vezi privatizarea Sidex pe 2 lei vechi), şi tot din 2000 încoace am învăţat ce-i ăla vot negativ, adică să votăm contra unui candidat, nu în favoarea unui participant la prezidenţiale.
Dacă astăzi simţim o mare scîrbă atunci cînd sîntem chemaţi la urne ca să-i votăm pe nesimţiţii neamului este şi vina Seniorului Corneliu Coposu (Dumnezeu să-l odihnească), care ne-a dat pe mîna unui neputincios cu cioc!
