Cred că ceea ce văd nu este adevărat, vorba bancului. Adică, plm, speram să nu fie adevărat, dar realitatea vine să mă contrazică. În această seară (luni), cu 6 zile înainte de alegerile europarlamentare, ditamai prim ministrul Victor Ponta s-a așezat în studioul lui Mihai Gâdea de la Antena 3, dimpreună cu Corina Crețu și Ecaterina “Abramburica” Andronescu, ambele aflate pe poziții eligibile pe lista PSD la scrutinul din 25 mai 2014. Motivul pentru care alde Ponta, Crețu și Andronescu au ocupat studioul sclavului Gâdea nu are absolut nici o legătură cu bunul simț: cei trei au venit să își arate recunoștința față de performanța echipei de gimnastică a României, cea care zilele trecute a luat niște medalii la campionatele europene. Iată, așadar, încă un succes al guvernării Ponta-PSD: noroc cu PSD-ul, că altfel nu pupam noi, românii, vreo medalie la paralele, ci cel mult la sol, acolo unde se pare că ne place cel mai mult să stăm.
Ipocritul Ponta
În direct la emisiunea lui Gâdea, de la Antena 3, prim ministrul Ponta a promis recompense financiare pentru lotul feminin de gimnastică al României, prezent în formație completă în studio (cu antrenorii Belu și Bitang pe post de propagandiști ai PSD), purtînd echipamentul oficial, de parcă ar fi participat la un concurs, ceva. Și a vorbit nen-tu Ponta atît de frumos, de credeai că dă bani din buzunarul lui, nu din bani publici. Nu zic că gimnastele nu trebuie recompensate pentru că au cîștigat medalii pe plan european. Evident că performanța de orice fel trebuie apreciată și stimulată din punct de vedere financiar. Dar să vină Ponta cu Crețu și cu Androneasca, cu 6 zile înainte de alegeri, ca să încerce să mai mulgă o găleată de voturi de la fraierii cu drept de vot – mi se pare o manevră de prost gust. Îl aștept pe Victor Ponta să apară la braț alături de gimnaste (sau de alți sportivi ai României) și în momentul cînd acestea vor lua locul 27 la campionatul mondial sau vor rata podiumul pentru că au căzut de pe bîrnă.