Dacă m-ar întreba cineva vreodată de ce cred că un vameș din Galați ar trebui arestat, nu aș da răspunsul clasic, pe care toată lumea îl are în minte, cum că “vameșii sînt corupți”. Da, e adevărat, vameșii sînt corupți, pentru că, ce dracu, de aia s-au făcut vameși! De aia au dat șpăgi ca să ajungă să lucreze în vămi, ca să poată apoi să își recupereze investiția. Să își facă vile dintr-un salariu de bugetar, să o ardă în concedii de lux și să conducă mașini de minim 30.000 de euro, preț de catalog. Dar nu, părerea mea este că înainte de a-l aresta pe un vameș din Galați pe motiv de corupție, el ar trebui băgat la zdup din cauză că este prost. Mult prea tembel pentru funcția publică pe care o ocupă. Funcție cu care, desigur, nu ezită să se dea șmecher în orice împrejurare. Căci, vorba aia, el e vameș, de parcă asta ar fi vreo virtute sau un talent ascuns. Mie, personal, mi se pare jenant să te lauzi că meseria ta este să îi cauți pe oameni în chiloți, nu cumva să fi ascuns un pachet de țigări sau un TIR plin cu carioci verzi. Ești pervers, îți place să pipăi oamenii sau ce mă-ta-n cur ai de umbli în bagajele oamenilor?
AMAV – adică VAMA, un pic pe invers
În sfîrșit, că m-am cam luat cu vorba, ziceam mai sus că dacă vreodată s-ar pune problema ca vameșii din Galați să fie arestați, motivul nu ar fi corupția, ci prostia de care ei dau dovadă zi de zi, mai ales cînd umblă pe drumurile publice. Priviți poza de mai sus. Ce scrie acolo? VAMA? Nu, scrie AMAV, căci dobitocii care au dat comandă pentru inscripționat mașinile aparținînd Vămii Galați nu s-au gîndit cum anume o să fie citit mesajul de pe capotă.
Poate că unii vameși din Galați se vor trezi să îmi reproșeze că nu e vina lor, că nu ei au făcut această comandă pentru mașini, că sînt niște victime colaterale. Da, de acord, sînt sigur că Bucureștiul a făcut comanda și a și plătit această inepție. Dar cum dracu poți tu, angajat al Vămii Galați, să mergi zi de zi cu o mașină pe care scrie mare cît crucea nebunului AMAV, în loc de VAMA? Adică, stai așa, să înțeleg că esti atît de tembel, încît nici nu știi la ce instituție lucrezi?