Noţiunea de instituţie publică devine din ce în ce mai abstractă. În fapt, instituţiile care funcţionează din banii noştri au fost arestate de o grămadă de “foşti”, de libidinoşi ajunşi peste noapte propietari de moşie.
Iar cînd te-ai ajuns să ai moşia ta, parcă simţi brusc nevoia de a fi mai şmecher decît prevede legea. De fapt, pentru atîrnătorii ăştia legea e o glumă bună de mestecat şi scuipat.
Nivelul pe care aceste specimene îl ocupă în şanţul trofic, e relevat şi de felul în care se manifestă. Aproape fără excepţie, cimpanzeii ăştia au simţit nevoia să-şi marcheze teritoriul. Să o luăm pe rînd.
Centrul Cultural “Dunărea de Jos” – deşi nu prea le are cu cultura, Răzvan Avram, finul lui Eugen Durbacă, a simţit nevoia să trîntească o barieră taman pe spaţiul public, la intrarea în instituţie. Episcopia Dunării de Jos – Costică Crăciun, cunoscut după nick name-ul de Casian Crăciun s-a ajuns şi el şmecher pe viaţă la noi în oraş. Opulenţa în care trăieşte nu e depăşită decît de orgoliul nemăsurat. Şi de trufie. Călugărul Casian e atît de smerit încît simte nevoia să i se pună covorul roşu cînd se duce la serviciu. În plus, doar el are voie să intre prin uşa din faţă că restul cre(ş)tinilor habar nu au ce e aia teofanie, nu?
Teatrul Muzical “Nae Leonard” – Florin Melinte a transformat teatrul în terenul lui de joacă. La ora actuală Teatrul Muzical e protejat mai ceva ca o unitate militară. De cine? În plus, paranoicul de Melinte face ce vrea din sclavii care muncesc la muzical. Ca manager a comis o grămadă de potlogarii, aşa că are vreo două dosare care se tot plimbă de la procuratură la DNA şi invers.
Teatrul Dramatic “Fani Tardini” – Vlad Vasiliu e cel mai de gaşcă turnător pe care îl cunosc. Lui Vasiliu îi cam plac cheile. Aşa se face că a arestat toate cheile de prin instituţie şi nu se deschide nicio uşă fără aprobarea lui. Şi asta nu e o metaforă.
Universitatea “Dunărea de Jos” – de la Viorel Mînzu chiar aveam pretenţii. Părea alt soi. Mai nou, omul şi-a tras interfon la intrarea în rectorat şi o secretară tîmpită. Aşa că mai uşor ajungi la seiful Băncii Naţionale decît la Mînzu în birou.
Consiliul Local – e cea mai ezoterică instituţie. De parcă acolo s-ar întîlni masoni, nu şmenari. Deşi şedinţele sînt publice ai şanse mai mari dacă apelezi la o ghicitoare pentru a afla ce anume învîrt aleşii locali.
Prefectura – Mai nou şi Cosmin Păun s-a damblagit şi a interzis accesul pe uşa din faţă a Prefecturii. De ce? Pentru că n-a putut să pună barieră şi nici nu s-a grăbit nimeni să-i pună covorul roşu. Sau poate că i-a fost frică că o să facă băieţii mişto de el cînd se întîlnesc la o bere.
Şi lista poate continua.
