Străzile Galaţiului sînt nesigure? Or fi, nu zic nu, dar mai periculoase decît trotuarele nu cred să fie. În curînd, o să ajungem să sărim de pe un bloc pe altul, aşa cum făceam cînd eram mici (e, nu chiar toţi!), să fim siguri că ajungem dracului acasă în siguranţă.
Ieri, în jurul orei 19.00, pe o arteră principală din Micro 38 (aia care leagă Restaurantul “Prinţ şi cerşetor” de Liceul Metalurgic), două echipaje de poliţie din Galaţi urmăreau un BMW de culoare albă. Urlete de cauciucuri muncite ca-n Formula 1, alde ni-no-ni-no din partea poliţiei, în concluzie, multă adrenalină – o expresie profund antipatică mie. Mă întorc să văd ce dracu se întîmplă. Brusc şi deodată, şoferul BMW-ului trage dreapta de volan, vrînd să intre pe o străduţă din cartier, perpendiculară cu artera principală pe care rula. Cred că avea 100 km/h, astfel că, în loc să pătrundă pe uliţa din cartier, a încălecat trotuarul şi s-a izbit în plin de un copac aflat în faţa blocului Z5 (care are un coafor la parter). Privesc scena înmărmurit, de la aproximativ 100 de metri. Sirenele poliţiei se aud, dar undeva departe, de parcă urmărirea nu începuse în Micro 39, adică la nici o staţie de maxi-taxi distanţă de locul unde s-a înfipt BMW-ul 520 (deci destul de vechi), ci în comuna Vînători. După cîteva secunde, din autoturismul avariat coboară un tip. Aleargă cîţiva paşi pe trotuar, trece pe lîngă nişte oameni rămaşi stană de piatră şi se pierde printre blocuri. Nu a văzut nici naiba cum arată. Parcă a fost o fantomă. Imediat, ca la un făcut, apar şi echipajele de poliţie. Opresc zgomotos lîngă BMW-ul părăsit. De la distanţă văd cum “organili” coboară nervoase din două Loganuri. Mă grăbesc şi eu să ajung să fac poze, să vorbesc cu poliţiştii, să aud ce zic cei care au fost aproape de eveniment.
Poliţiştii, în loc să fugă printre blocuri după suspect, au înconjurat BMW-ul buşit şi s-au apucat să vadă dacă fugarul are acte, arme sau pufuleţi în torpedo. Toţi vorbeau la staţii şi afişau un aer de superioritate în faţa curioşilor care se adunaseră, de parcă se împărţeau ajutoare. Nici unul dintre poliţişti habar n-avea de care mîner să apuce situaţia. Mulţimea încerca să afle răspunsuri, semn că în fiecare cetăţean zace un mic ziarist. Adevărul este că nu în fiecare zi se întîmplă ca un individ să încerce să scape de poliţie cu un BMW, iar în cele din urmă să reuşească să o facă mult mai simplu, cu fuga, frate, ca la România. Îl întreb pe unul dintre poliţişti de unde anume a început urmărirea. Nu zice nimic, se întoarce cu spatele, după care revine şi îmi spune plin de el: “Avem purtător de cuvînt…”, apoi se face că are treabă în altă parte.
Timp de 30 de minute cît au stat la faţa locului, poliţiştii care au fost ieri, 3 noiembrie, în jurul orei 19.00, pe Loganurile GL 52 KPK şi GL 52 POD au înconjurat de vreo paişpe ori BMW-ul, au stins farurile care rămăseseră aprinse în urma impactului şi s-au arătat îngrijoraţi: “Doamne, ce nebun! Dacă era cineva pe trotuar, dacă erau copii aici…?!”
La final, unul dintre ei, probabil ca să nu-l certe nevasta acasă că a plecat cu mîna goală de la un eveniment, a desfăcut plăcuţa de înmatriculare din spate, care avea număr de Germania: WN YC 407. Mă, în lipsa fugarului, ca poliţist profesionist ce este, s-a mulţumit şi el cu o tablă. Pe care, bănuiesc, a adăugat-o lîngă cele pe care le are deja pe umeri şi în creieri.
