Venit să îi țină trena primarului Marius Stan, la reinaugurarea Viaductului, viceprimarul Florin Popa (PSD) s-a simțit mai important decît oricum nu este. Prezent și eu la redarea în folosință a Viductului, după cum am scris aici, alături de alți 25-30 de jurnaliști din Galați, m-am apucat să fac și eu poze, evident. Cînd am fost invitați în tramvai, pentru a vedea pe viu cum se descurcă, după doi ani de zile, o garnitură de tramvai pe Viaduct, toată lumea poza și filma. Din orice poziție. I-am tras eu în poze de vreo 3-4 ori pe primarul Stan și pe directorul Ionel Borș de la Combinat, după care am continuat cu cei aflați la jumătatea vagonului. Printre aceștia, stînd sictirit la geam, se afla și viceprimarul Florin Popa. Supărat că (credea el) îl trag prea mult în poză, viceprimarul s-a rățoit (vezi foto) ca un veritabil manelist: “Dar ce vrei, mă, să-mi faci operație?”. La care eu i-am explicat calm viceprimarului Popa că nu i-am făcut decît vreo 2-3 poze lui personal, căci prima îmi ieșise aiurea, în restul celor 30 de secunde avînd focusat aparatul foto pe city managerul Aurel Vlaicu, pe care eu personal l-am prins destul de rar la evenimente, așa că am zis să fac poze cu acesta ca să le am în arhivă, în cazul în care voi scrie pe viitor despre el. Am zis să fiu, totuși, politicos cu Popa (vorba aia, om cu părul alb), deși reacția lui exagerată ar fi meritat o replică pe măsură.
Acest Florin Popa a fost un city manager cu zero rezultate notabile
Viceprimarul Popa a continuat să bombănească, că de ce îi fac poze. Cum să îi explici unui astfel de tupeist că se afla la un eveniment public, în timpul serviciului său de viceprimar, iar acolo, ghici ce?, pozatul era permis. Nu m-am dus să îl urmăresc pe Popa prin boscheți, să văd dacă se duce la curve sau dacă și cum fură (dacă fură, desigur, că poate el nu fură). Nu, eram invitat la evenimentul de pe Viaduct, acolo unde toată lumea poza și filma autoritățile locale. Însă, nici unul dintre cei prezenți, nici măcar autosuficientul Ionel Borș, nu a comentat că de ce îi fac ziariștii poze (multe, puține, nu contează). Nu, numai acest Popa, care o freacă aiurea în administrația publică locală de mai bine de 10 ani, s-a trezit vorbind. Să nu uităm că în al treilea și ultimul mandat al fostului primar Dumitru Nicolae (2008-2012), acest Florin Popa a fost city manager al Galațiului, iar rezultatele le știm cu toții: zero barat. Nu m-a deranjat că Popa s-a încruntat la mine, căci am avut eu contre mult mai dure cu oameni cu adevărat importanți din politica gălățeană, nu cu alde Popa de la PSD, care de ani de zile se ascunde pe liste și se strecoară în administrația publică fără să îl recomande absolut nimic. Dar m-a deranjat că, fiind în timpul serviciului, la o inaugurare publică, viceprimarul Florin Popa și-a permis să fie tupeist cu un alt invitat, indiferent că acesta (subsemnatul) era ziarist sau simplu plătitor de taxe și impozite, bani din care își ia și Popa leafa lunar. Păi, ambii eram invitați acolo, dar viceprimarul Popa se crede probabil buricul Galațiului. La cît de oribil se comportă în public, eu aș zice că Florin Popa se află mai degrabă la o palmă sub buric, dar mi-e să nu se interpreteze.