Și în 2010, destui indivizi mai mult sau mai puțin prezenți în viața publică din Galați s-au făcut de căcat prin felul lor de a fi, de a acționa, de a comunica. Iar cînd un om se străduiește, depune eforturi consistente pentru a arăta că este un papagal jenant, e păcat ca rezultatele lui să nu fie mediatizate, să fie aduse la cunoștința marelui public.
Acest Top 10 al penibililor Galațiului pe anul 2010 este unul subiectiv. Adică așa s-au văzut lucrurile din partea de tribună unde noi am stat și am privit relaxați la desfășurarea meciurilor disputate în spațiul public. Pe parcursul următoarelor zile, sperăm ca pînă la Bobotează să reușim să ajungem și la prima poziție a topului, vom analiza 10 personaje (bărbați, femei) din Galați, din diverse domenii (nu doar din politică) care, considerăm noi, s-au făcut de căcat, în 2010. La final, cîștigătorul va fi recompensat cu marele premiu, constînd într-o statuetă sub formă de clanță.
Am fi dat dat drumul din seara asta la top, dar nu ne-am decis cine să ocupe poziția a 10-a, adică nu am căzut de acord cine anume a fost cel mai puțin penibil dintre penibilii Galațiului, în anul 2010. Orice sugestie în acest sens este binevenită, căci topul nu a fost bătut în cuie, mai sînt 2-3 locuri în top neadjudecate deocamdată.
Top 10 “Penibilii Galațiului 2010”
-->