Am milioane de motive să cred că şi femeia de serviciu
de la asociaţia de locatari din care fac şi eu parte cîştiga alegerile dacă
ar fi candidat în colegiile în care s-au insinuat Dan Nica (PSD),
Mircea Toader (PDL) şi Victor Paul Dobre (PNL).
În ciuda faptului că alegerile din 30 noiembrie,
sanchi, au fost uninominale, oamenii şi-au băgat picioarele în ei de
candidaţi şi au pus ştampila tot pe partide. De exemplu, la ţară s-a
votat pesedeu’ pe linie. Fără mişto, de cîte ori credeţi că au trecut, în ultimii patru ani, prin colegiile comunale alde Dan Nica şi Gheorghe Saghian.
Cu toate astea, ei au cîştigat din primul tur, căci ţăranii cu ilic au
votat “cei trei trandafiri”, nu pe Nica sau Saghian, despre care nu au
auzit în viaţa lor. La fel s-a întîmplat şi în cazul lui Toader şi al
lui Dobre. Doi prăfuiţi, care, asemeni lui Ion Iliescu, se încăpăţînează să nu iasă cu picioarele înainte din politică.
Actualul
vot uninominal, propus de rătăcitul Cristian Pîrvulescu de la Asociaţia
Pro Democraţia şi aprobat de dobitocii de parlamentari, a schimbat cîte
ceva, dar nu în punctele esenţiale. S-a spus că se vor vota oameni, nu liste. Alegătorii au ieşit, în număr redus, ca de obicei, şi au votat oameni, dar în final tot listele au cîştigat.
Şi asta pentru că în România tot timpul s-a acţionat cu jumătăţi de măsură, cel puţin după 1989. După ce tovarăşul Iliescu a făcut în aşa fel încît ca “punctul 8” din declaraţia de la Timişoara să nu poată fi pus în aplicare,
iată că şi votul uninominal începe să enerveze, să provoace draci. Pe de o parte,
enervează modalitatea în care s-a făcut delimitarea colegiilor electorale, astfel ca
şefii de partide să rămînă în continuare parlamentari. De cealaltă parte, a provocat gălăgie faptul că nişte candidaţi au prins loc în Parlament, deşi s-au situat pe locul al treilea în colegiul în care au candidat! S-a ajuns, astfel, ca indivizi care au fost votaţi, de exemplu, doar de 6.000 de inşi (cazul liberalului Paul Ichim) să reprezinte un colegiu care este format din 100.000 de gălăţeni.
Ţară de kkt, alegători pe măsură
-->