Absolut inexplicabilă tactica adoptată de liberala Tania Bogdan, a cărei revocare din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județului (CJ) Galați a fost votată astăzi în plen. Deși era conștientă că va fi schimbată din funcție, după ce noua coaliție PSD-PC-PPDD-UNPR avea 19 consilieri județeni în sală, adică mai mult de 50% + 1, Tania Bogdan a refuzat să demisioneze și a așteptat liniștită în scaun să fie dată afară. Dacă ar fi anunțat la începutul ședinței că demisionează, liberala Tania Bogdan ar fi evitat umilința la care a fost supusă de pesediști, în frunte cu președintele CJ, Nicolae Bacalbașa. Bacalbașa chiar și-a permis să fie mitocan insinuînd la un moment dat că Tania Bogdan ar fi proastă, din moment ce nu reușește să numere corect voturile “pentru” exprimate la unul din proiectele aflate pe ordinea de zi. “Văd că stați cam prost cu matematica, doamna consilier, deși din cîte știu eu sînteți profesoară de matematică”, și-a permis Bacalbașa să spună în plenul ședinței. Au urmat alte și alte miștouri, rîsete și aluzii din partea pesediștilor la adresa liberalilor Emil Țuicu și Tania Bogdan, pe care aceștia le-au recepționat în plin.
Vicleanu, un vicepreședinte după cum îi este numele
Atîta vreme cît PNL-central a anunțat că trece în opoziție, alături de PDL, împreună cu care cică ar vrea să pună și de o fuziune, logic, corect și de bun simț era ca liberala Tania Bogdan să renunțe de bună voie la funcția de vice al CJ Galați. Însă Tania Bogdan, extrem de prost sfătuită de colegii liberali, a preferat să aștepte să fie dată afară, să fie tăvălită în plen, de parcă ar fi fost o scursură, nu ditamai profesoara de matematică (directoare) la Colegiul Cuza și fost șef al învățămîntului gălățean. Cînd s-a trecut la vot, cei de la PDL și PNL au anunțat că părăsesc sala pentru că nu vor să participe “la acest bîlci”, după cum s-a exprimat consilierul pedelist Ion Ștefan. Prin urmare, din cei 32 de consilieri prezenți astăzi la ședință, au participat la vot doar cei de la PSD, PPDD, PC și UNPR, adică fix 19 inși. Tania Bogdan a fost eliberată din funcție, iar în locul său a fost ales prin vot secret (tot cu 19 voturi) consilierul PPDD Marian Vicleanu, cel care în ultimii 2 ani i-a aplicat în mod constant și sîrguincios limbi în cur președintelui Bacalbașa. La final, m-am apropiat de Tania Bogdan și am întrebat-o de ce a acceptat o asemenea umilință, refuzînd să demisioneze. “Nu este atît de simplu. Am vrut să văd pînă unde pot merge cu abuzurile, și vă pot spune că voi ataca această hotărîre în contencios. Sînt sigură că voi cîștiga, căci revocarea mea nu s-a făcut conform legii”, mi-a spus fostul vice Tania Bogdan. Apoi am întrebat-o pe aceeași Tania Bogdan dacă în cazul în care o să cîștige procesul în instanță, are de gînd să revină în funcția de vicepreședinte al CJ Galați. “Nu, nici vorbă. Abia după ce voi cîștiga procesul îmi voi da demisia din funcția de vicepreședinte, ca să le arăt că nu mă agăț de funcție”, a mai adăugat Tania Bogdan.
Un raționament destul de ciudat, chiar infantil aș zice, prin care Tania Bogdan demonstrează fix nimic, ci doar cîștigă ceva puncte la concursul “Ba pe-a mă-tii!”.