Deoarece cu apa și canalizarea merge din ce în ce mai greu, șefii societății edilitare s-au gîndit să facă ceva bani cinstiți dintr-o altă activitate. Așa că au ales una sigură pentru care nu trebuie un plan de afaceri sofisticat. Uite așa au optat să facă niște bani din fier vechi. Ideea le-o fi venit, probabil, în timp ce cărau cisterne cu apă prin cartierele mai sărace, pe unde apa la robinet este un lux intangibil.
Așa că s-au decis să scoată la vînzare numeroase utilaje și echipamente, bineînțeles nu pentru a fi utilizate, ci pentru fier vechi. Oricum este vorba despre obiecte uzate sau defecte, ce nu mai pot fi reparate deoarece modelele nu se mai fabrică și nu se mai găsesc nici piese de schimb. Problema este că, pentru cei de la Apă Canal, o combinație cu fier vechi nu este așa de simplă ca pentru minoritarul din cartier. De aceea, în loc să încarce căruța și s-o ducă la primul centru de colectare, băieții de la societatea edilitară trebuie să facă și o escală prin Consiliul Local. Astfel, conform unui proiect de hotărîre ce se va regăsi pe ordinea de zi a legislativului local, ei cer permisiunea pentru a scoate din funcțiune și a casa cîteva active. Pe listă sunt 9.000 kg de fontă, 1900 kg de bronz și 40 kg de fier vechi. „Aceste mijloace fixe nu au mai putut fi utilizate în fluxul tehnologic actual din cauza gradului avansat de uzură fizică şi morală, uzura morală fiind un efect al modernizărilor, retehnologizărilor şi dezvoltărilor realizate pe parcursul timpului”, se arată în expunerea de motive. Și pentru că pesedistul Gelu Stan de la Apă Canal nu se prea încurcă cu chestii mărunte, suma pe care o va încasa după valorificarea acestor bunuri se ridică undeva la peste 3 milioane de lei.
Societatea Apă Canal s-a apucat de afaceri cu fier vechi
-->