Pentru fanii seriei „Singur acasă”, precizăm din start că nu este vorba despre un nou film. Nici nu prea avea cum, deoarece băiețelul drăgălaș pus pe farse, Macaulay Culkin, a devenit între timp un șmecher bătrîn, fumător înrăit și cu pasiune pentru droguri și alcool. Oricum nu despre apucăturile rataților de la Hollywood vorbim aici. Avem destui prin Galați, unii chiar persoane publice. Legătura cu titlul, însă, vine din altă parte. Astăzi, pe strada Dogăriei s-a petrecut un episod care ar putea rivaliza cu celebra comedia americană. Chiar înainte de prînz, în plină stradă, un cetățean se certa cu cîțiva minoritari. Totul se desfășura ca la ușa cortului, deși grupul de scandalagii era adunat în fața unei clădiri. Printre țipete și înjurături, alde gură cască amatori de scandal au aflat că omul încerca să-i convingă pe minoritari să iasă din casa lui. Aceștia, bineînțeles, nu vroiau. Fără acordul proprietarului, ei stăteau acolo de ceva timp și căraseră în interior niște bidoane, preșuri și alte gunoaie. Investiseră, cum ar veni, în spațiul nefolosit și nu se dădeau plecați nici în ruptul capului. Uite așa s-a ajuns pînă la Poliție, care a trimis o echipă de mascați ca să medieze conflictul.
Probabil, vă mai întrebați de ce Singur acasă 14. Ei bine, exact 14 chiriași nepoftiți avea omul în casă. Toți refuzau să plece și a fost nevoie de puterea de convingere și de mușchii mascaților ca să fie împinși în stradă. Cu țipete, înjurături, amenințări și piedici, exact ca în comedia americană. Și tot ca în film, de casă s-a cam ales praful. Toată încropeala minoritarilor a aterizat în stradă pe trotuar și va fi ridicată de Ecosal, dacă nu dispare în scurt timp. Oricum, proprietarul nu are de ce să se plîngă de aspectul imobilului. Începînd de mîine clădirea va fi demolată.
Singur acasă 14: comedie, thriller și acțiune pe strada Dogăriei
-->