Ce flacără violet? Care drumuri pline de gropi? Ce taxe pe cîini? Care pensionari nemulţumiţi?
Astea sînt probleme? Aiurea!
Dacă primarul Dumitru Nicolae ar mai putea să şi presteze în folosul comunităţii care l-a ales, le-ar rezolva cît ai zice “cinstit, bolnav şi gospodar”. Dar cine mai are timp sau chef să-i numere lui Nicolae zilele de concediu medical?
Unde ai găsit loc de parcare? Întrebarea asta revine obsesiv-ortodox pe buzele a aproape 100.000 de şoferi gălăţeni. Jungla locurilor de parcare de prin cartiere a devenit un adevărat test de supravieţuire. Şi asta în timp ce liceenii de la Poluţia Comunitară reuşesc să completeze amenzi de parcă Galaţiul ar gîrîi din cauza parcărilor sub şi supra etajate. La ălea promise prin campaniile electorale mă refer.
Dimineaţa pleci grăbit fără să te mai gîndeşti la nimic. Scoţi lopata din porbagaj, îţi faci pîrtie către strada pe care Primăria spune că nu o poate curăţa, din cauza motivului că e prea îngustă (n.a. ăsta e argument de spus la femei, nu la şoferi), şi-ţi faci drum în viaţă. Cînd te întorci, zici că s-a schimbat regizorul la telenovelă. Acelaşi cartier cenuşiu, cu aceleaşi blocuri pestriţ anvelopate, cu aceleaşi străzi înzăpezite dar, invariabil, fără niciun loc liber de parcare. Ai senzaţia că toţi nomazii şi-au tras căruţă furată la mîna a II-a de prin Germania şi au năvălit la tine în cartier.
Pentru mine e clar! Dacă vreodată ne invadează extratereştrii, primul lucru după care o să ne dăm seama ăsta o să fie: o să ne ocupe toate parcările! Măcar atunci o să avem şi noi cu cine să votăm.
Şi unde ai parcat? Asta-i întrebarea!
-->