Eu nu-i înțeleg deloc pe ăștia care se panichează de la o amărîtă de groapă, cum ar fi cea apărută recent pe faleza inferioară. Dar ce zic eu amărîtă, e vorba de-un chiștoc de vreo trei metri în diametru și vreo zece în adîncime.
Păi pe sora ei mai mare o avem de ani de zile. Și ce, nu s-au găsit soluții? A făcut dom` primar o fandare pe stînga, a deviat circulația și gata. Problemă rezolvată, ba am mai și petrecut o grămadă de concerte împreună.
Surata ei văd că a început mai timid, ca un minicrater. Autoritățile au împrejmuit-o regulamentar și s-au pus pe făcut comisii. Probabil ca să se dumirească cum se mai pot sifona bani și din povestea asta. Numai că azi dimineață cînd am trecut prin zonă gluma părea să se-ngroașe rău de tot. Nu știu la ce concluzie au ajuns cei care se ocupă cu gropomanția (cititul viitorului în gropi) dar judecînd după cît au lărgit zona de protecție, viitorul nu sună deloc bine. Practic, autoritățile au delimitat un perimetru imens (care cuprinde toată zona falezei inferioare din dreptul gropii, în stînga, pe toată suprafața restaurantului Valurile Dunării) de parcă acolo ar fi un hău imens.
Avînd în vedere că actuala administrație nu se pricepe la astupat gropi, ar fi bine să comande urgent vreo două pasarele. Nu de alta, dar nu văd altă soluție de ocolire a celei de-a doua gropi, iar pe la tulcea cred totuși că ar fi un pic cam departe.
Dar dincolo de glumițe, comisii și lipsă de soluții, autoritățile în frunte cu primar, prefect și alți manțocari ar face bine să ne spună cît de periculoasă e zona respectivă și dacă mai e cazul să trecem pe-acolo, nu de alta dar să nu ne trezim că se duce toată șandramaua la vale cu oameni cu tot.