Se duce naibii Galațiul. O să spuneți că este din cauza politicienilor și nu vă putem contrazice. Totuși, noi vrem să vă arătăm că nici rîul/ramul nu mai țin cu băștinașii. Iar în sprijinul afirmației noastre avem cîteva fotografii realizate zilele trecute în Cartierul Micro 39. Fix în stația de autobuz din dreptul pieței s-a căscat o gaura de toată urîțenia. Este lată, destul de adîncă și le umple de optimism pe verișoarele sale din restul Galațiului care își vor reduce porția de înjurături.
Gălățenii obișnuiți cu cratere de toate mărimile și formele ar putea trece cu ușurință peste subiect. O groapă în plus, ce mare scofală? Totuși, ne-am obișnuit să vedem gropi căscîndu-se pe faleză și în zonele vechi ale orașului. Chiar și autoritățile ne-au băgat în cap că orașul se dă la fund din cauza rețelei de catacombe. Ori prin cartierul Aviației nu există urmă de așa ceva, cu excepția scobiturilor făcute de cetățeni sub garajele mai mult sau mai puțin ilegale. De aceea, faptul că se surpă și partea mai nouă a orașului nu înseamnă decît vești proaste: cu sau fără ajutorul politicienilor, metropola Galați se duce încet și sigur la fund.
I-am tot arătat cu degetul pe politicieni și cu siguranță merită mai mult decît o dojană. În acest caz, însă, ar mai fi ceva de spus. Gunoiul din groapa trasă de noi în poză zilele trecute nu provine de la un edil, nici de la un parlamentar…Pet-urile de bere, pachetele de țigări și paharele de cafea reprezintă produsul „intelectual” al unor cetățeni care au făcut cei șapte ani de acasă în copac sau chiar pe fundul gropii.
Se surpă tot orașul: un crater a apărut recent în cartierul Aviației
-->