Nici ziua celor 44 de pahare nu mai este ce a fost. După ziua celor 44 de pahare doar un singur gălățean a fost prins beat la volan. Informația șocantă a fost verificată din 44 de surse și a fost confirmată de polițiști.
Ziua celor 44 de pahare este la loc de cinste în calendarul consumatorilor gălățeni. Inclusiv a șoferilor, iar știrile de după eveniment au, în mod tradițional, o tentă apocaliptică. Nu și în acest an.
O „amplă acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea consumului de alcool sau alte substanțe” s-a terminat cu rezultate neașteptate.
Deși s-a desfășurat noaptea trecută, atât în oraș, cât și în județ, polițiștii gălățeni nu au prins mare lucru.
„Au fost reţinute 6 permise de conducere, retrase 2 certificate de înmatriculare şi a fost constatată 1 infracţiune, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii, polițiștii au organizat filtre pe raza întregului județ și au efectuat peste 450 de testări cu aparatele etilotest și drugtest din dotarea poliției rutiere.” (IPJ Galați)
Nici încasările la buget nu mai sunt ca în vremurile bune
În urma verificărilor efectuate, polițiștii nu au aplicat decât 55 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, în valoare de 26.550 lei. La prima vedere, asta este o veste bună.
Gălățenii și-au băgat mințile în cap și nu se mai droghează/îmbată înainte de a se agăța de volan. Sau s-au șmecherit și ocolit filtrele!