Se împlinește în curînd o lună de zile de cînd un smoc de puf s-a desprins brutal dintr-un plop și a început să fie purtat de vînt încolo și-ncoace, poposind în final în gura unui nene din Galați, care vorbea la mobil, la un metru distanță de mine. Sînt sigur că există destui gălățeni mai puțini norocoși decît nenea de mai sus, cărora smocurile de puf le-au intrat în mașina personală, i-au urmărit în maxi-taxi, le-au invadat sufrageria sau le-au astupat gaura curului.
Am ajuns să urăsc luna mai. Căci să locuiești în Galați în luna mai (nu știu cum o fi în celelalte orașe din țară), e ca și cum ai trăi într-o cameră ferecată, de unde nu poți să ieși, iar înăntru, la intervale regulate de timp, cineva dă drumul la un soi de ventilator ca să agite puful care stă mormane pe podea.
Plămînii, terminați de puful de plopi
Dacă plămînii gălățenilor erau torturați pînă acum 1-2 ani de Cocserii (bine că au dispărut!) și alte furnale producătoare de aer îmbîcsit, poluat maxim, acum rolul a fost preluat din mers de plopi, mai exact de puful pe care aceștia îl produc în luna mai. Aproape că îți este frică să mai deschizi geamul la camerele apartamentului (vilei) tale, căci sigur o să te trezești cu puf pe covor, sub covor, în oala cu ciorbă, oriunde. Poți să ai și 2-3 plase pentru țînțari la termopane, căci puful posedă o inteligență mult peste medie, ba aș spune că de la an la an se perfecționează în demersul său de a-i enerva și stresa pe gălățeni.
În cei 12 ani la primărie, și dacă tăia 100 de plopi pe an primarul Dumitru Nicolae tot reușea să rezolve problema cu tonele de puf care invadează Galațiului în luna mai. Dar asta însemna ca Nicolae să facă măcar un lucru bun ca primar, adică să își încalce promisiunea pe care și-a făcut-o în anul 2000, atunci cînd a cîștigat primul mandat de primar. Și anume aceea de a sta cu mîinile în slip pînă îl vor alunga alegătorii din primărie.
