Prin anii 1998-1999, cînd fraierii își numărau dolarii lipsă de la saltea, o televiziune pe nume PRO TV, care acum se dă virgină, îi scotea pe țiganii fomiști din corturile lor din Ferentari și le promova dejecțiile muzicale la ore accesibile publicului avid de informație. Erau emisiuni întregi în care țiganii – căci rromi nu pot să le zic, oricît aș încerca să mă aliniez la rigorile europene la care cică am achiesat – făceau și desfăceau ratingul într-un ceaun de mămăligă, după care mai turnau un pic de zeamă de urină, ca să se simtă pe deplin împliniți.
ProTV cică s-a lepădat între timp de mizeriile pe care le-a promovat cu nesaț de-a lungul vremurilor tulburi. A uitat de șourile jenante, gen „Vara ispitelor”, un precursor al la fel de penibilului Big Brother Romania, și a început să pozeze într-un post oarecum serios de televiziune, dar care la prima explozie într-un bloc din Zalău e primul care își ridică fustele-n cap. Cred că Pro TV ar trebui să își asume contribuția la promovarea țigănelilor televizate (muzică plus telenovele autohtone de toată voma) și să n-o mai dea atîta în Haules Baules, Socheres Mo, că i se vede dinții dă aur puși cu japca la dentist, mînca-ț-aș, șî asta nu dă bine la public, să moară mama lu’ cel mai bun prieten al meu dacă te mint.
Să nu uităm cine a PROmovat manelele la TV (video)
-->