TSD (Tineretul Social Democrat) și Liga Studenților Galați și-au împărțit frățește posturile de director și director adjunct ale Casei de Cultură a Studenților.
Așa se face că noul director al CCS este Dorin Coteț, fost președinte al Ligii Studenților, iar Igor Bejan a primit premiul de consolare, adică de director adjunct. Tesedistul Bejan a devenit astfel fericitul cîștigător al unui post călduț din care poate să spioneze în voie pentru partid și șeful său Dorin Butunoi, căruia îi datorează ieșirea din anonimat și intrarea în adjunctorat.
Nu știu cum au decurs negocierile, cine a bătut mai tare cu pumnul în masă sau cine a cedat pe final. Cert este că situația dată nu este doar una de compromis, ci și una compromițătoare, cel puțin pentru Liga Studenților care, nu-i așa, și-a primit dușmanul în așternuturile Casei de Cultură a Studenților.
Interesant este că blatul ăsta directoral vine după ce, în urmă cu vreo două luni, Butunoi a încercat, cam din topor, așa, să-l trimită într-o cură prelungită de catharsis pe Cristi Mortu (fostul director interimar) și să-și impună acolo un om din curtea TSD. Un băiețaș din partid, care dăduse dovadă că știe cum se ling afișele electorale înainte de lipire și care avea nu știu ce afaceri cu lumînări.
I-am reproșat la vremea respectivă lui Butunoi că, din punctul meu de vedere, dacă tot vroia cu disperare să pună mîna pe CCS, putea să vină la înaintare cu un tesedist ceva mai scuturat (sper din suflet că există așa ceva), care, la o adică, cînd îl scoli noaptea devreme, să știe și el să zică două strofe din Eminescu.
Nu știu exact ce acoperire are agentul 007 Igor Bejan, dar se pare că oricum nu contează. Și asta pentru că decidenții acestei ecuații cultural politice nu par a fi curioși de vreo viziune, sau că și-ar bate capul prea mult cu și despre ce e de făcut la CCS, ci mai curînd și-au încordat mușchii unul la altul pînă cînd au sfîrșit în a-și da mîna într-un blat convenabil pentru ambele părți.
Aparent, cîștigătoarea meciului e Liga Studenților, dar mă tem că Dorin Coteț (ca să nu zic Dinu Gîndu) a obținut o vicotie a la Pirus. Iar dacă Coteț nu știe ce înseamnă asta, mă tem că nici Butunoi n-o să se priceapă să-i explice prea bine, dar e posibil să-i demonstreze practic cum vine istoria asta care se mai repetă cînd și cînd.
S-a strigat blat-ingo pentru funcția de director la Casa de Cultură a Studenților
-->