Mă, sînt gata să accept faptul că ridicarea combinatului siderurgic a produs mutaţii greu de cuantificat în istoria civilizaţiei Galaţiului postbelic. Mulţi ţărani au fost luaţi cu japca de pe ogoarele judeţului, cu buzunarele şi tălpile goale, dar cu şişul bine prins la cingătoare. Aceşti ţărani s-au căsătorit şi au făcut copii. Copiii lor au ajuns acum mari şi locuiesc tot în Galaţi. Şi, logic, au pretenţia că sînt orăşeni, că respiră aer occidental, importat din UE, că ştiu să-şi facă nod la cravată (cazul bărbaţilor) şi au habar la ce foloseşte aţa de dinţi (cazul femeilor). Unii dintre ei au început să cîştige şi bani, în sensul că îşi permit să meargă în vacanţă în Bulgaria la olinclusiv, chit că dup-aia vor gîrîi de la atîta iaurt cu pîine. Au firme, depun bilanţuri şi au contabile angajate. Sînt ţîţă de mîţă, mă-nţelegi?
Astăzi am văzut un astfel de exemplar de sex feminin, la Finanţe. De unde mi-am dat seama că e urmaşă a deportaţilor de pe ogoarele judeţului? Nu, nu coafura (permanent, tunsă scurt, cu perciuni greţoşi) şi nici ţinuta (sacou de culoare bleu-sclipitor, ca de muşama de bucătărie) nu au dat-o de gol, ci o chestie care aproape că m-a făcut să-mi borăsc maţele. A scos un deodorant din geanta ei scumpă, cumpărată “din depozite”, şi s-a dat cu spray direct pe haine, mînca-ţ-aş gălăgia. A dat mult, probabil ca să persiste mirosul cel puţin pînă de Revelion.
Am vrut să mă duc să-i spun, să o rog, să-i explic lu’ tanti că nu-i bine să te dai cu deodorant, apă de toaletă sau parfum pe haine, pentru că le strici. Dar sacoul ăla în formă de muşama şi bluza, care cred că la ora asta deja pute a busuioc macerat în pişat de pisică, m-au convins că nu merită să încerc să conjug verbul “a dialoga”. Apoi am vrut să-i fac o poză, dar am ratat momentul, pentru că şpreiata era aproape de ieşire, gata să-i dea un damf criminal în bot nefericitului care-i ieşea în cale.
