Programul ISPA înaintează într-un ritm amețitor. Atît de amețitor că fraierii de gălățeni își rup mașinile făcînd slalom printre gropi.
Primăria Galați, prin vocea viceprimarului Nicușor Ciumacenco a anunțat începerea a două noi lucrări. Uite citatul: ”Aceste lucrări, desfăşurate în cadrul programului ISPA, vor duce la restricţii de circulaţie pe anumite artere din municipiul Galaţi. Astfel, din data de 9 mai, vor începe lucrări pe Prelungirea Traian, de la pițăria Bella Italia pînă la blocul P. Va fi blocat un singur sens de circulaţie, pe aproximativ 30 m. Se va interveni şi la un colector de pe strada Tecuci (str. Columb colţ cu str. Tecuci). Pentru a nu se îngreuna circulaţia, se va renunţa la semnul de sens unic de pe str. Columb, urmînd ca pe această arteră să se circule pe ambele sensuri.”
Problema e că termenul de finalizare al lucrării dintre pițăria Bella Italia (n.a. e vorba de pițăria aia de pe faleză care a arestat trotuarul cu aprobarea Primăriei lui Nicolae) și blocul P este de 30 de zile. Nu sînt bun la matematică, dar asta ar însemna un ritm al lucrărilor de un metru pe zi, nu? E bine așa, mai încetișor, nu cumva să amețească Nicolae.
Ritmul lucrărilor ISPA: 1 metru pe zi
-->