Dacă este ceva ce urăsc mai tare la criza asta economică e că tot mai mulți țărani cocliți nu au unde pleca dimineața de acasă. Pe vremuri, plecau la serviciu. Munceau, nu munceau, măcar veneau acasă obosiți ba de drumul lung, ba de băutură. Acum, de cînd 97% dintre cocalarii din Galați au devenit șomeri, nici revelioanele nu mai sînt ce-au fost.
În anii trecuți, cocalarul, cît era el de cocalar, tot găsea acolo o sumă disponibilă în buzunar ca să facă Revelionul la restaurant. Nu contează la care restaurant, important era ca omu’ să meargă la restaurant. Să fie acolo. Să facă pipi la un pisoar de la un restaurant. Să umilească o chelneriță pentru că i-a adus la masă brînză cu mămăliguță, deși el ceruse bulz ciobănesc. Sau dacă nu dispunea de bani ca să meargă la restaurant, cocalarul măcar avea bunul simț să stea acasă și să își vadă de mîrlănia din capul lui, nederanjîndu-i pe alții.
Ca niciodată, la Revelionul 2013, scările de bloc au început să duduie din nou a muzică pînă dimineață. Sufragerile au fost transformate în restaurante, iar vecinu’ de la 2 a devenit acest DJ talentat, dar refuzat de toate discotecile. Pereții au bubuit pînă dimineață, semn că oamenii au redescoperit cum e să stea la coadă la toaleta de serviciu dintr-un apartament cu 4 camere, pentru ca apoi, de draci, să facă pipi în chiuveta gazdei care i-a invitat.
