Au trecut vremurile în care Liga Studenților din Galați îl susținea pe profesorul Viorel Mînzu pentru a fi ales rector. Acum studenții au ieșit în conferință de presă și spun că rectorul nu numai că a uitat că le promitea un parteneriat profesor – elev, dar avertizează că măsurile luate de acesta, fără a-i consulta, afectează calitatea învățămîntului universitar.
Practic, studenții îl acuză pe rectorul Viorel Mînzu că la Ședința de Senat din 9 septembrie (ședință de care studenții senatori au fost anunțați în ultimul moment) a hotărît introducerea unei noi taxe de înmatriculare în anul universitar de 100 RON și scăderea limitei de credite pentru promovarea anilor de studiu.
Însă acuzațiile studenților nu se opresc aici. Ei spun că rectorului Mînzu i s-a urcat puterea la cap și nu mai acceptă nicio altă opinie. Concret, unul din studenții senatori care a încercat să-și spună părerea în Ședința de senat a fost întrerupt de rectorul Mînzu și apoi amenințat și trimis la Comisia de etică.
Dar de departe cele mai grave acuzații țin de banii pe care cei din conducerea universității și i-ar fi tras din taxele de admitere. Se pare că Universitatea a strîns anul acesta din aceste taxe peste 5 miliarde de lei vechi. Ei bine, zvonurile care circulă prin universitate spun că rectorul, prorectorii și decanii care au participat la admitere și-au tras prime grase sub formă de ore suplimentare. Voi reveni cu un text în care voi dezvălui cam ce salarii și ce cîștiguri suplimentare și-au tras cei din conducerea Universității Dunărea de Jos, în această vară dominată de criză.
Rectorul Viorel Mînzu – “un tiran” cu “mentalitate stalinistă”
-->