Zeci de iepuri, găini, rațe, papagali şi porumbei au terorizat Piața Centrală. S-a întîmplat duminică dimineață: la piața nu se turna o parodie după Hitchcock ci era acțiune în toată legea. De aceea, în cadrul zoo s-au băgat și vajnicii agenți de la Poliția Locală. Ei au făcut liniște în cotcodăceala generală dar s-au ales cu huiduieli și înjurături de la cîțiva bipezi.
Știrea, pe scurt, ar suna cam așa. Crescătorii de păsări și animale mici au organizat un protest spontan în piaţa din Galaţi. Circa 40 de persoane s-au adunat la mișcarea spontană anunțată cu o zi înainte. Pentru a da greutate protestului, la fața locului a fost adus obiectul muncii, adică tot felul de înaripate și rudele îndepărtate ale lui Bugs Bunny și Michey Mouse.
Oamenii sunt nemulțumiți deoarece nu mai au unde să-și comercializeze produsele. Fosta piață de păsări a fost închisă în urmă cu cinci luni din cauza gripei aviare și de atunci nu a fost redeschisă pentru că nu a primit autorizație de la Direcția Sanitară Veterinară. De vină este o modificare legislativă care nu le mai permite crescătorilor de păsări şi animale mici să-și vîndă marfa în spații deschise.
În urma celor două adrese formulate de către Asociaţia Columbofilă, Păsări şi Animale Mici Galaţi, am prezentat cadrul legal prin care aceştia pot comercializa păsări exotice, porumbei şi animale de companie, prin amenajarea unui spaţiu tip Magazin Pet-Shop cu dotări minime, astfel încât să fie asigurate normele sanitare veterinare privind bunăstarea animalelor pe timpul expunerii spre comercializare şi anume: temperatura, ventilaţie, luminozitate, adăpostire, aşternut, apa şi furajare.
Oamenii s-ar băga la Pet Shop dar nu au bani de chirie. În plus, nici varianta pribegiei nu-i prea atrăgătoare.
Dorim şi noi să vindem, avem iepuri, avem păsări, dorim să înceapă activitatea în piaţă. Nu avem unde să vindem. În afară de Brăila nu avem…Şi Brăila e prea departe pentru noi.
Protestul de duminică s-a terminat cu scandal. La faţa locului, a ajuns un echipaj al Poliţiei Locale care i-a ameninţat pe protestatari că-i amendează dacă nu își iau animalele și nu pleacă din piață. Pînă la urmă animalele și oamenii s-au dus acasă dar au promis că se vor întoarce dacă Primăria și Administrație Piețelor nu găsesc rapid o soluție care să împace capra, varza, porumbeii și iepurii.