Campania de adopție a cîinilor fără stăpîn a început în forță, dar s-a dezumflat pe drum. Deși municipalitatea a investit peste 10.000 de lei în camere video pentru încurajarea adopţiilor la distanţă, lumea nu s-a îmbulzit să participe la acest program. Nu știm unde sunt cohortele de iubitori de animale, care din cînd în cînd mai provoacă câte un scandal, nu-i vedem nici pe iubitorii de animale mai cunoscuți prin urbe. Anestezistul de la Consiliul Județean, Nicolae Bacalbșa, de exemplu, a făcut o pasiune din a strînge haite de câini la Grădina Zoologică, Grădina Botanică sau Spitalul Județean. Cînd a fost vorba să scoată bani din buzunar pentru a adopta la distanță un cîine, a zis marș de aici. La fel și consiliera sa, Paraschiva Vintilă, cea care pleacă de la serviciu, în timpul programului, pentru a face pe avocatul maidanezilor în Consiliul Local.
De altfel, din datele celor de la Primăriei, pînă în prezent, un singur patruped a fost adoptat la distanță. Stăpânul cîinelui nu este un neica nimeni de prin oraș, ci chiar Ilie Zanfir, directorul bibliotecii judeţene V.A. Urechea. Pentru această adopţie, noul stăpîn plătește, lunar, 141 de lei, bani în care sunt incluse cheltuielile cu hrana și întreținerea cîinelui. Acum, Nero, patrupedul adoptat de Ilie Zanfir, duce o viață de lux. Stă singur într-o cușcă aerisită, este hrănit bine și, cu siguranță, nu va fi eutanasiat!
Programul Big Brother pentru maidanezi nu are succes
-->