Principala problemă a tunelului pe sub Dunăre (de parcă ar putea exista tunel și peste Dunăre) o reprezintă ventilația. Acest aspect, de altfel, este și cel care crește semnificativ costurile construirii tunelului, în eventualitatea în care el se va face vreodată. Studiul de fezabilitate, pentru care primarul Marius Stan a fost dispus să dea dintr-un foc 10 milioane de euro din bani publici, nu face altceva decît să spună dacă este rentabilă ridicarea unui tunel și să identifice gurile oportune din punct de vedere economic pentru ieșirea din Dunăre la suprafață. Cu ventilația însă chiar este o problemă, căci în cazul în care se produce un accident rutier în tunel, cu noxe emanate de “n” mașini, trebuie să fii pregătit să asiguri necesarul de oxigen. Nu mai zic că trebuie să existe o cameră specială unde să poată fi adăpostiți oamenii prinși în tunel, în caz de incendiu.
De asta nici nu s-a făcut vreodată un tunel pe sub Dunăre, de unde izvorăște fluviul și pînă unde se varsă în mare: soluția în sine a subtraversării Dunării este considerată de specialiști mult prea costisitoare și destul de nesigură în comparație cu puținele beneficii pe care le oferă. Tunelul pentru care insistă primarul Marius Stan ar urma să aibă o lungime de numai 1,7 kilometri. Să faci tunel pentru nici 2 km. distanță e ca și cum ai lua avionul pînă la Milano ca să îți cumperi o pereche de chiloți Dolce & Gabbana, pentru că așa vrea mușchiu tău.
