Primarul Galațiului, Marius Stan, a început campania de recoltare de voturi, că acuș vine luna iunie 2016 și el trebuie musai să cîștige un nou mandat de primar, că altfel îl dă nevastă-sa afară din casă. Stan are ambiție, este dedicat cauzei de cumpărare a voturilor, însă nu are idei. Ba chiar am putea spune că este primitiv în acțiunile sale, pe alocuri stresant de abrupt. De exemplu, nu mai departe de ieri (joi, 1 octombrie 2015), primarul Stan a detașat patru persoane pentru a se deplasa la o petrecere de pensionari, unde să împartă buchete de flori. Asociația Renașterea Pensionarilor 2000 Galați a făcut un soi de paranghelie, ieri, la Restaurantul Casa Românească. Aproximativ 120 de oamenii au dat cîte 30 de lei de căciulă, ca să mănînce o friptură, să bea un kil de vin și să guste un desert. Dansul a fost inclus în preț. La un moment dat, cum dansau ei așa, pensionarii au văzut intrînd pe ușă un soi de comando format din două femei și doi bărbați, care cărau zeci de buchete de flori. În paranteză fie spus, crizantemele arătau cam nasol, de parcă fuseseră ușchite din cimitir, conform unor babe cu spirit critic, prezente la petrecere. Înainte de a începe să împartă florile, oaspeții au ținut să precizeze că primarul Marius Stan le urează sănătate, viață lungă și multe bucurii. “Păi, atunci să nu ne mai țină în frig, așa cum a făcut-o în ultimele două ierni!”, cică ar fi spus un moș pe care îl ajunsese vinul din urmă.
Primarul Stan, mai disperat ca niciodată că ar putea pierde primăria
Nu mică le-a fost mirarea tinerelor pensionare să vadă că buchetele de flori pe care le-au primit erau prevăzute cu un soi de carte de vizită pe care scria “Marius Stan, Primarul Municipiului Galați”, cu sigla Primăriei Galați la loc de cinste. Este deranjant la stomac ceea ce face primarul Stan. Aflat într-un evident declin electoral, primarul Stan s-a apucat să îmbîrlige babele să îl voteze la anul. Și pentru a se pune bine cu pensionarele, cetățeanul Marius Stan le oferă crizanteme prin intermediari (nici măcar personal) și, mai grav, folosește însemnele oficiale ale Primăriei Galați în această goană scîrboasă după voturi și ciolan.