Casele de pe mai multe străzi din Bariera Traian se pot conecta la rețeaua de canalizare. Anunțul a fost făcut de Primăria Galați pe 28 august 2023. Adică la vreo 2.000 de ani după ce romanilor a început să le dispară cheful de a investi în infrastructură.
Așadar, știrea mileniului pentru băștinași este că au canalizare. Primăria Galați și compania Apă Canal anunță că s-au finalizat lucrările la rețeaua de canalizare din Bariera Traian. Este pentru prima dată când gălățenii de pe străzile Tunelului, Malul Brateș, Rășinari, Cerului, Tazlău, Lăcrămioarei, Aleea Traian și Aleea Shell se pot racorda la sistemul de canalizare, spune Primăria. Bonus, s-au încheiat lucrările și la stația subterană de pompare a apelor uzate din strada Malul Brateș.
„Astfel, în Bariera Traian atât stația de pompare, cât și colectoarele de canalizare sunt funcționale la acest moment. Prin urmare, toți gălățenii din zona străzilor menționate își pot racorda instalațiile interioare de canalizare la căminele de racord de la limita de proprietate și pot deversa apa uzată în condiții de siguranță”. (Primarul Ionuț Pucheanu)
Investițiile în zonă vor continua
Zona cotropită de vile și fose va intra în rândul lumii. Vor da cep la fosă nu doar băștinașii menționați, ci și vecinii lor de cartier. Primăria anunță că „investițiile vor continua, pentru a crea posibilități de branșare/racordare la rețelele de apă și de canalizare noilor consumatori din zonă.”
Lucrările din zona Bariera Traian fac parte din contractul „Alimentare cu apă și canalizare în Aglomerările Galați și Smârdan”. Proiectul are o valoare de circa 139 milioane de lei fără TVA.
Acesta este o componentă din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Galați în perioada 2014-2020”, în valoare de 180 de milioane de euro. Contract derulat de Apă Canal în 22 de localități din județ.