Istoria e plină de exemple în care “mai marii” Bisericii prosteau prostimea. Pretextele de jecmăneală a mulţimii au fost, de-a lungul timpului, printre cele mai diverse, culminînd cu aşa numitele “indulgenţe”.
În România, ţara în care sa dai şpagă e la fel de des şi firesc ca şi cum ai respira, preoţii sînt cei mai mari şpăgari din sistem. Am tot respectul pentru acei preoţi, foarte puţini la număr, care s-au hirotonit din chemare. Care sînt adevărate modele spirituale. Care prin simpla prezenţă îţi aduc aminte că Dumnezeu există. Nu despre ei e vorba, însă, în acest articol.
Deranjant, ca să nu zic strigător la cer, e că bărboşii ăştia care pretind că îl reprezintă pe Dumnezeu nu ratează nici un prilej de a mai face un ban grămadă. Cinică este condiţionarea subliminală pe care o aplică smeriţii reprezentanţi ai Bisericii. Asta ca să nu mai vorbim de şantajul spiritual practicat de unii preoţi asupra cre(ş)tinilor veniţi la Biserică să se roage.
Un prilej de a face un ban grămadă pe care preoţii de catier nu-l ratează este şi Crăciunul. Ca prin miracol, preotul devine un fel de Moş Crăciun pe invers. Îmbrăcat în negru, nu în roşu, el nu vine să dea cadouri, dar nu se sfieşte să primească o şpagă mică, acolo. Treaba se face organizat. Cu mult tupeu. Se pune afiş la intrarea în bloc, ca lumea să fie pregătită. Nu contează că mai sînt vreo trei săptămîni pînă la Crăciun, că doar Dumnezeu e atemporal, nu? În plus, acţiunea de colectare e organizată brici.
Unul sau doi seminarişti, folosiţi pe post de săgeată, bat din timp la uşile oamnilor. Bat aşa, ferm, cu tupeu creştin. Oamenii trebuie să fie pregătiţi că de, preotul nu are timp de pierdut. Mai sînt o grămadă de creştini de taxat cu prilejul Naşterii Domnului. La mine, a venit un nenea preotu’ extrem de grăbit. A bolborosit inteligibil o rugăciune, a lălăit un Doamne miluieşte lung şi gata. Totul a durat 15-20 de sec, exact cît un spot la televizor. Am vrut să-l omenesc cu o banană, o portocală, mă rog, ce mai aveam prin bucătărie. M-a refuzat politicos spunîndu-mi cu substrat că se grăbeşte, dar că primeşte orice ajutor, nu pentru el, ci pentru Biserică, bineînţeles. Mai că nu mi-a spus: marcă banu frate, ce tot te faci că nu-nţelegi.
Pregătiţi banu’! Cu prilejul Naşterii Domnului, preotul vine să-şi ridice taxa de protecţie spirituală
-->