Se pare că șeful PDL Galați, Doruleț Resmeriță, și-a asumat rolul de bocitoare oficială a situației din județ de după inundații.
Așa că a ținut o conferință de presă în cadrul căreia a cerut demisia prefectului Emanoil Bocăneală și a președintelui Consiliului Județean, Nicolae Bacalbașa, alias Spiderman. I-a acuzat și de ”impotență virilă”, metaforă care probabil că i s-a părut o supergăselniță din moment ce și-a notat-o pe un petic de hîrtie și a venit cu ea de-acasă la conferința de presă.
Pe Bocăneală, Resmeriță îl acuză că a făcut-o pe ghidul prin județ pentru diferite oficialități care s-au perindat prin Galați, de inundații. În cazul lui Spidermen de CJ acuzele sînt ceva mai la fișa postului. Bacalbașa, pe lîngă faptul că a dat tot felul de declarații tîmpite, a făcut ce n-a făcut, că nici pînă în clipa de față banii acordați săptămîna trecută printr-o hotărîre de urgență de CJ nu au ajuns la primarii din comunele afectate.
Astfel, cei aproape 6 miliarde de lei (5.7 mai exact) aleargă în continuare de tîmpiți, făcînd cercuri birocratice sub atenta îndrumare a trepădușilor din Consiliului Județului.
Treaba asta cu cerutul demisiei am înțeles că e în tendințe acum, problema e că Resmeriță ar avea mai multe șanse de reușită dacă i-ar cere Mădălinei Ghenea să se dezbrace în față la sediul PDL, eventual cînd au pensionarii vreun miting de protest. Și dacă i-ar chema și pe cei doi învinuiți de serviciu, ar putea proba live cum e cu impotența virilă.
Prefectul Emanoil Bocăneanu și Bacalbașa, acuzați de ”impotență virilă”
-->