Degeaba alegerile vin și se duc, afișul cu Ponta – Președinte rezistă indiferent de ce coduri galbene sau portocalii sînt afară.
Zic unii că zona de pe lîngă strada Saturn, numită la șahiști, ar fi un adevărat fief pesedist. Dar ce zic eu fief, acolo PSD-ul & Pîslaru au descoperit un adevărat filon electoral, un izvor nesecat care miroase a apă de trandafiri.
Cert e că pensionarii din zonă deabia acum încep să se mobilizeze cu adevărat și sînt ferm convinși că Viorel (care e băiat de-al lor educat la școala lui Iliescu) încă mai are șanse. Poate, ba chiar trebuie să ajungă președinte.
Sincer să fiu nu prea știu cum să interpretez gestul pesediștilor (saghianismele astea) de-a mai uita cîte-un banner cu Ponta – Președinte, pe ici, pe colo. O fi ciudă, ori disperare, căci autoironia mi se pare totuși o atitudine prea sofisticată pentru băieții ăștia.
Și mai e ceva ce nu înțeleg. Cum de nu se autosesizează Marius Stan. Îl știți doar că e primarul care-l are mereu în gură pe “nimeni nu e mai presus de lege”. Ar putea totuși, așa cum i-a îndemnat pe gălățeni să rupă 15 minute din timpul lor pentru a-l vota pe Ponta, să-i îndemne și pe subordonații săi să rupă 15 minute din timpul în care sînt la serviciu ca să respecte legea și să dea mizeria aia jos de-acolo.