Am fost martor în urmă cu o oră (aproximativ ora 20.40) la o scenă de prost gust pusă în scenă de agenții de la Poliția Rutieră Galați. De-acum celebrul Logan alb cu nr. GL 07 UAV stătea la pîndă (neinscripționat și cu farurile stinse) pe scuarul de pe str. Brăilei (zona Potcoava, în dreptul Vila Classic), cu fața către Trei Star, pentru a-i amenda pe șoferii care călcau un pic mai tare accelerația. Ca să nu dau naștere unor discuții inutile, precizez că eu nu am fost amendat de acest radar (urcam din Centru către Trei Star, deci eram pe celălalt sens), așa că acest articol nu este unul scris pentru că, vezi-Doamne, am fost sancționat de polițiști. Nu, am scris acest articol pentru a atrage încă o dată atenția asupra unor obiceiuri absolut incalificabile, de neam prost, care fac carieră de ceva vreme printre vajnicii lucrători ai Poliției Rutiere Galați.
Lucrați în folosul șoferilor, nu împotriva lor!
În loc să fie prezenți în zonele de risc, predispuse la accidente rutiere, pentru a preveni eventualele evenimente nedorite în trafic, polițiștii din Galați stau la pîndă într-o zonă din municipiu, unde șoferii pot lua nițel avînt. Nenorocita aia de normă la amenzi scoate tot ce-i mai rău în polițiștii de la Rutieră, care își irosesc cu bună știință adevărata menire, și anume aceea de a lucra în folosul șoferilor, nu împotriva lor. În mai puțin de 5 minute, echipajul radar GL 07 UAV a tras pe dreapta două mașini pentru a le sorcovi cu amenzi pentru depășirea limitei de viteză. Și nu vă gîndiți că acei șoferi au circulat cu 100 km/h, pre str. Brăilei, ci au pișcat pedala un pic mai tare. Ok, fiecare să plătească pentru greșelile lui (inclusiv în trafic), însă jocul ăsta cretin, de-a șoarecele și pisica, îi face absolut detestabili pe polițiștii de la Rutieră, care simt o plăcere perversă atunci cînd acționează noaptea, ca hoții.