Ei, parcă. Evident că Dumitru Nicolae nu e primar, ci este bătut în cap şi teleportat din realitate, trăindu-şi ultimii ani de mandat(e) într-o lume imaginară, unde încă se mai ţin şedinţe operative la ora 8 dimineaţa.
Ne-am consolat cu faptul că Galaţiul nu va dispune niciodată de suficiente locuri de parcare. Am renunţat să mai sperăm că vom avea vreun motiv să mergem să ne plimbăm pe jegul numit Faleza Dunării. Nu mai aşteptăm nimic de la comuniştii care au confiscat acest oraş, nici măcar să moară nu mai tragem nădejde.
Dacă în aproape un deceniu de mandate, Dumitru Nicolae nu a fost în stare să facă măcar un parc, un loc de joacă pentru copii, speranţele ca această calamitate de primar să mişte un pai de chibrit în următorii trei ani sînt nule de drept. Practic, gălăţenii care au avut coaie să facă un copil nu au unde să-şi ducă odrasla să se joace în siguranţă. Şi asta pentru că 99,9% dintre parcurile din Galaţi sînt pline de fieroange şi de betoane moştenite de pe vremea lui Ceauşescu. Peste tot vezi doar balansoare din fier, numai bune să-şi spargă capul în ele copiii de 2-3 ani. Leagănele, evident, sînt tot din fier de la mama lui, ca să poată lovi cu putere în bărbia unui copilaş neatent. Pe jos, betoane cît cuprinde, pentru că, vorba aia, tre’ să aibă şi medicii de la Ortopedie de muncă. Poza de mai sus este făcută în parcul de lîngă Turnul de Televiziune din Cartierul Dunărea. Tonele de fieroange stăpînesc locul, gata să nenorocească un copil. În ţările civilizate, locurile de joacă pentru copii sînt făcute doar din lemn, sfori şi un burete special, care substituie covorul asfaltic. Dar ce să-i ceri primarului Dumitru Nicolae, care nu numai că nu are copii, dar nu are nici bunăvoinţă de a face ceva pentru acest oraş?
