Mai nou, nu numai Marius Stan acreditează ideea că echipa de fotbal Oţelul Galaţi ar trebui susţinută financiar de municipalitate, ci şi antrenorul Petre Grigoraş marşează în această direcţie. Se înmulţesc, aşadar, vocile care cer ca Oţelul să fie sponsorizată din banii contribuabililor. Că cică Oţelul este mîndria Galaţiului. Daaa, cre’ că gălăţenii, cînd merg la mare, la munte sau în străinătate, înainte de a zice cum îi cheamă, spun că vin din oraşul care a dat lumii întregi pe legendara echipă Oţelul.
Să fim serioşi, Oţelul este o echipă de mîna a treia, condusă de nişte personaje dubioase, da’ altfel extrem de bine intenţionate, o echipă care nu cunoaşte sensul cuvîntului performanţă. Gălăţenilor li se rupe de Oţelul, iar de Dunărea nu mai zic. Cu excepţia a 2-300 de draci din Ţiglinele II şi III, care vin şi înjură de nebuni pe stadion, căci pe stradă nu pot, că-şi iau amendă de la miliţieni, gălăţenii nu se înghesuie la meciurile Oţelului. Şi-atunci, unde este priza la public invocată de Marius Stan, unde-i numeroasa galerie care să demonstreze că Oţelul este un fenomen la Galaţi, deci trebuie susţinut de la buget?
Echipele care contează în Europa (şi nu am să mă refer la Barcelona şi Manchester United) nu stau cu mîna întinsă la primărie. Astfel de cluburi au patroni deştepţi, care gîndesc totul ca pe o afacere, nu ca scîrţarii de indieni, care nu dau doi bani pe fotbal. Dacă şefilor de la Oţelul chiar le-ar păsa de echipă, ar gîndi o strategie de marketing, prin care să atragă cît mai mulţi bani de la suporteri sau simpli privitori. Banii pot veni din două direcţii: din vînzarea biletelor sau a abonamentelor la început de sezon şi din comercializarea de tricouri cu numele jucătorilor şi suveniruri cu însemnele clubului. Pentru asta, însă, trebuie ca marfa comercializată să aibă căutare, să fie dorită de gălăţeni, ceea ce nu-i cazul acum.
O echipă mică, aşa cum este Oţelul, cu o mînă de suporteri, şi ăia vai mama lor (mulţi avînd sub 18 ani), şi cu o conducere “beton”, chitită doar să-şi facă safteaua, nu poate avea vise de preamărire. În anii ’90, întreprinderile, care cum aveau probleme cu banii, băteau la uşa statului, să le facă o injecţie de capital, căci altfel vor muri. În 2009, Oţelul, un club cît se poate de privat, vrea pomană de la stat, pentru a supravieţui. Tot nu am înţeles de ce e musai ca Oţelul să supravieţuiască. Vine cumva sfîrşitul lumii dacă moare Oţelul?
Oţelul – echipă mică, suporteri puţini, marketing zero!
-->