De cîteva zile vreau să scriu chestia asta de la protestele din fața Prefecturii Galați, dar tot timpul m-am luat cu altceva. Oameni buni, și acum mă adresez șoferilor din Galați, protestele de la prefectură nu sînt meciuri de fotbal, acolo unde echipa favorită are nevoie de încurajări. Am tot văzut în ultimele zile șoferi care, atunci cînd trec prin dreptul celor 50-60 de protestatari, se apucă să claxoneze, semn că sînt alături de aceștia. Un gest frumos s-ar zice, numai că în condițiile date acest gest este absolut inutil. Ba chiar ușor enervant. Și zic asta pentru că dacă vrei să fii cu adevărat alături de protestatari și tocmai ai trecut prin zonă (chiar dacă ești cu mașina), poți să parchezi în zona prefecturii, căci sînt suficiente locuri libere de parcare la ora 19.30 – 20.00, și să te alături (chiar și pentru cîteva minute) gălățenilor care stau și strigă în frig. Nu e deloc o mișcare inspirată să stai în mașina ta, la căldură, și să arăți că și tu protestezi, dar așa, din mersul mașinii. Faptul că te grăbești să ajungi undeva, că nu poți opri mașina ca să te alături protestatarilor, nu poate ține loc de scuze. Și asta pentru că, la fel ca la Olimpiadă, la proteste important e să participi. Adică să fii prezent, nu să partikipi.
Grindeanu și Dragnea, haide pa!
În altă ordine de idei, și în această seară de joi, 16 februarie 2017, gălățenii au ieșit în stradă pentru a striga împotriva actualului Guvern PSD, condus de sluga răzvrătită Sorin Grindeanu, după cum vrea mușchiul lui Liviu Dragnea. Cei 40-50 de protestatari, care sînt cam aceiași de seara trecută, de acum două seri și, în general, de vreo 10 zile încoace, au lansat îndemnuri de ducă prim-ministurlui Sorin Grindeanu, după care au reiretat o mai veche idee, și anume că „PSD – ciuma roșie!”. S-a cîntat, s-a dansat Hora Unirii și s-a ascultat Imnul Golanilor, al regretatului Cristi Pațurcă, plus cîteva melodii din repertoriul Phoenix. Îmbucurător este faptul că de la seară la seară pare să crească numărul pensionarilor care se alătură protestului pașnic din fața Prefecturii Galați. Oamenii vin în plimbare pînă la prefectură, intră în grupul protestatarilor, strigă și ei după cît îi țin puterile, după care, la final, se salută cu toată lumea și își dau întîlnire a doua zi în același loc și la aceeași oră – aproximativ 18.30. Să le fie tuturor de bine.