Amintirile îl copleşesc, amintirile nu-l chinuieeesc! |
Dă, Doamne să fie ăsta un semn că moş Nicolae are de gând să ne lase. În imaginea alăturată, neica Nicolae se mîndreşte cu noile sale achiziţii. Adică, două albume pline cu afişe electorale. Da, domnilor, nu e nicicum o poantă, ci primul indiciu că moşul s-a ţăcănit de tot. Nicolae a pozat toate afişele şi panourile electorale din Galaţi, iar, mai apoi, le-a pus la presat. Întrebat fiind, cum stă treaba cu pozele respective, moş Nicolae a motivat că le-a făcut doar pentru a şti „pe cine va premia” la finalul campaniei. Aiurea! Mai mult ca sigur moşu’ o fi fost pe la vreo fermecătoreasă, ori i-o fi citit careva în cafea sau i-a dat în bobi (salut, Bobi!) că a sosit vremea să-şi termine socotelile, odată pentru totdeauna, cu Primăria. Aşa se face că unchiaşul Nicolae s-a apucat degrabă să colecţioneze poze cu PSD şi cu mutra sa obosită. În caz că mă înşel, mai există o explicaţie plauzibilă: Nicolae trăieşte o a doua tinereţe. Carevasăzică treaba cu ibovnica nu e deloc o invenţie, ci o chestiune destul de serioasă şi demnă de luat în calcul. După cum se întrezăreşte la orizont, Dumitru Nicolae are de gînd să abandoneze eticheta de moş şi să demonstreze lumii întregi că încă mai poate. Hapciu! Iar ca să vă demonstrez că nu aiurez, vă voi relata, în cele ce urmează, mica discuţie avută cu Dumitru Nicolae, taman cînd eram cu bliţul pe mutra lui Durbacă: „Nu-l poza d-ră pe Durbacă, pentru că o să facă urît dacă află. Uite, dacă vrei, îţi arăt poze cu mine şi PSD. Uite, aici sunt eu. Nu-i aşa că arăt bine în poza asta?”