Estența acestor alegeri o reprezintă faptul că mai bine de 60% dintre români au preferat să le transmită politicienilor că sînt scîrbiți și că nu se regăsesc în niciuna dintre ofertele electorale.
Ori acest absenteism reflectă fidel eșecul întregii clase politice, iar noul parlament va avea, cel puțin teoretic, o legitimitate șubrezită.La o prezență la vot de aproximativ 40%, la nivel național, PSD a fost votat masiv, de 45% dintre români. PNL a luat un procent jenant pentru un partid care se consideră mare, adică 20% iar USR reprezintă surpriza așteptată a acestor alegeri cu aproximativ 10%. ALDE stă bine cu peste 6% din voturi, iar PMP se chinuie să facă pragul.
La Galați prezența la vot a fost de 38,82%, ceea ce însemnă că în cele 436 de secții de votare au votat 202.436 de alegători. Deci vorbim de o prezență cu 8% mai mică față de cea din 2012.Potrivit estimărilor făcute (prin metoda „exit poll”) de către IRES, și la Galați alegerile alegerile au fost cîştigate de către PSD, care a obţinut circa 45,6% din voturile valabil exprimate. Pe locul doi, cu 21% este PNL, urmat de USR (9,2%), UDMR (6,8%), ALDE (6,3%), PMP (4,6%).
Vom reveni cu datele oficiale imediat ce acestea vor fi făcute publice
Ne-am înroșit! Nu mai contează cine cu cine a votat, cert e că PSD a cîștigat
-->