Moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului vor bloca zona centrală a orașului Galați. Timp de trei zile ei vor participa la Festivalul „Acasă peste Prut”, organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos. Distracția vine la pachet cu o serie de restricții de trafic, valabile de vineri la prânz până duminică seara.
Restricții de trafic timp de trei zile. Începem cu restricțiile și vă anunțăm că „în perioada 6 octombrie, ora 14.00 – 8 octombrie, ora 22.00, strada Domnească va fi închisă circulației autovehiculelor, pe tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Navelor, cu prilejul evenimentului Târgul meșterilor populari”. Rutele alternative le știți (faleză și străzile Egalității și Fraternității), așa cu nu le mai repetăm. Vă spunem doar modificările din traseele Transurb, așa cum au fost anunțate de Primăria Galați.
„Vor surveni următoarele modificări în programul de transport:
– traseele de autobuz 10 (Micro 19 – Damen), 24 (Shopping City – Damen) și 34 (Micro 13B – Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe str. Prelungirea Traian – bdul Marea Unire – str. Portului, atât la tur, cât și la retur; la retur vor asigura și stația “Centru”;
– autobuzele care deservesc traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) vor circula deviat pe traseul: Piața Centrală – str. Traian – str. Brăilei – Potcoava de Aur – str. Brăilei – str. Prelungirea Traian – bdul Marea Unire – str. Portului – str. George Enescu – str. Dogăriei – str. Gării – Gara CFR și retur pe str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului – bdul Marea Unire – str. Prelungirea Traian – str. Brăilei – str. Domnească – str. Eroilor – str. Traian – Piața Centrală.” (Primăria Galați)
Centrul orașului blocat: stațiile de la Spicu vor fi suspendate
Festivalul „Acasă peste Prut va bloca zona din centrul orașului. Acolo va fi organizat „Târgul meșterilor populari”. O distracție cu de toate, ca-n comanda la șaorma: produse artizanale, mâncare, muzică. Toate din zona de sud a Moldovei, de pe o parte și alta a malului Prutului. De la organizatori am aflat că participanții vor forma un alai al satelor pe străzile oraşului Galaţi, cu dansuri și cântece populare.