Un desen apărut peste noapte pe un imobil din str. Nicolae Bălcescu, chiar vizavi de Restaurantul La Cosoreanu, i-a făcut pe gălățenii care au trecut prin zonă nu doar să se oprească din drum, ci să își pună și întrebări. Nu de alta, dar tărășenia nu părea să fie opera unor îndrăgostiți de grafitti, căci desenul urca pe perete chiar și pînă la înălțimea de 6-7 metri, acolo unde nu prea ajung spray-urile amatorilor de grafitti. Bine-bine, dar totuși cine a făcut desenul și, mai ales, în ce scop? În plus, pictorii au fost remunerați? Primăria Galați știe? Le-a dat cineva voie? Ăștia de la Poliția Locală Galați iarăși dorm în bocanci? Iată doar cîteva dintre întrebările pe care trecătorii și le-au pus astăzi, cînd au descoperit desenul de pe peretele clădirii din str. Nicolae Bălcescu, nr. 17. Istoria acestui desen este destul de simplă, după cum ne-au mărturisit însuși pictorii, niște băieți din București, care au lucrat din greu la realizarea lucrării. Este vorba despre “street art”, un concept care cu ocazia acestei lucrări se poate spune că a penetrat și Galațiul.
“Scopul demersului nostru este să atragem atenția asupra acestei clădiri de patrimoniu”
Realizatorul lucrării este un foarte apreciat “street artist” din București, care se semnează Obie Platon și care are opere făcute în diverse orașe din România, multe dintre acestea putînd fi vizualizate pe Youtube, pe diverse site-uri și bloguri sau pe contul său de Facebook. “Pentru această lucrare sîntem în parteneriat atît cu o asociație din București, cît și cu Primăria Galați… Materialele ne-au fost puse la dispoziție de Primăria Galați și, da, am fost și plătiți pentru efortul nostru. Însă nu banii sînt cei care ne mînă în luptă, ci provocarea de a lăsa ceva interesant în urma noastră. Nu am avut prea mult timp la dispoziție, ca să facem ceva complex, însă ne-am gîndit la ceva special pentru peretele acestui imobil, care am înțeles că este un imobil vechi de mai bine de 100 de ani și care s-ar putea să fie demolat la anul. Scopul demersului nostru este să atragem atenția asupra acestei clădiri de patrimoniu, autoritățile să își îndrepte privirea către ea, să facem în așa fel încît să se vorbească despre clădire, poate-poate va avea o șansă să își recapete strălucirea de altădată”, ne-a spus artistul Obie Platon.
Artiștii veniți din București au întîmpinat oareșce probleme întrucît pe peretele imobilului exista deja un desen (în partea de jos), de un kitch înfiorător. Un pește imens pe o farfurie, cu cîteva furculițe înfipte în el a trebuit să fie punctul de pornire al desenului artiștilor. În cele din urmă a rezultat un soi de zeu al mării, care iese din valuri și pare că își ia zborul către Soare. În orice caz, e mult mai bine decît înainte, cînd peretele clădirii de pe Bălcescu/17 arăta de parcă fusese desenat cu bazooka.