Deabia azi dimineață pentru mine a avut sens de ce abonamentele bunicilor merită subvenționate. Spun asta pentru că recunosc că atunci cînd anunțam (vezi știrea aici) că Moș Crăciun va renunța la sania trasă de reni și va călători, alături de micuți, cu un autobuz Transurb, am fost oarecum sceptic asupra înghesuielii de rigoare.
Ei bine, e doar vina mea, la care contribuie probabil și faptul că n-am mai apelat din paleolitic la serviciile Transurb. Azi dimineață, la ora 10.00, pe o ceață de nu-ți venea să-ți cerți copiii, Autobuzul lui Moș Crăciun, parcat regulamentar la capătul lui 102, era ticsit de micuți și însoțitorii de rigoare.
Din cîte am înțeles organizatorii s-au pregătit de un aflux de 300 – 350 de copiii. Dar vă garantez că nimeni nu s-a plîns de îngrămădeală, deși micuții au stat ca sardelele în așteptarea lui Moș Crăciun. Și așteptarea se pare că a meritat căci Moșul a parcat în stația Transurb, ghebuit de dulciuri, fructe și alte insigne cu care micuții să se poată da șmecheri că l-au întîlnit pe nea Crăciun (care, fie vorba între noi, era cam tinerel dar părea să aibă reni de toată nădejdea).
Toată atmosfera a fost posibilă datorită voluntarilor de la Centrul de Inițiativă Comunitară Galați (CIC), a unui sponsor (IML Motoare) care a băgat semnificativ mîna în buzunar și care împreună cu Transurb (a pus la dispoziție autobuzul) au produs ceva zîmbete de mulțumire unor micuți care încă mai cred că Moș Crăciun e bun prieten cu Zîna Măseluță. Ca-n poveste puștii i-au spus poezii lui Moș Căciun și au primit în schimb fructe și dulciuri.
”Moșul a venit la prima cerere (că doar sîntem la ediția a II-a), adică n-am avut nicio problemă. I-am spus că e cazul să vină și a doua oară, copiii îl așteaptă, că sînt toți în autobuz. Nu a fost foarte complicat. Și ne bucurăm. Noi ne bucurăm extrem de mult văzîndu-i că se bucură. Este extraordinar și invit cît mai multă lume să ajute, anul viitor de exemplu, cînd cu siguranță vom mai face o acțiune de genul ăsta, pentru că e nevoie” a declarat Ionuț Glăvan, președintele Centrului de Inițiativă Comunitară Galați. ”Și surpriză, Moșul nu mai vine cu săniuța, ci cu autobuzul”, a adăugat Genica Totolici, director Transurb.
Micuții l-au prins la îngrămădeală pe Moș Crăciun, pe traseul 102, și l-au ”controlat” de dulciuri
-->