Ideal e să nu ajungi niciodată prin tribunale, dar toată lumea care are parte de așa ceva visează la o rezolvare rapidă. Cam aici intervine sau ar trebui să intervină instituția medierii. Spun ar trebui, pentru că momentan medierea este încă la început, cu biberonul în gură cum ar veni.
Toată treaba asta cu medierea au explicat-o, într-o conferință de presă (ținută la Bankers), cîțiva membri ai Asociației Camerei Mediatorilor Galați, în frunte cu judecătoarea Rodica Arhip (care acum e ieșită la pensie din cîte am înțeles). Aceștia și-au prezentat planurile și au promis că pe viitor vor promova mai bine și pe mai multe căi acțiunea de mediere. Oamenii au de gînd să-și facă un sediu comun (pentru toți mediatorii, undeva într-o zonă centrală), să ofere consultanță gratuită pentru început și să organizeze un curs de formare profesională pentru mediatori.
Mai mult, judecătoarea Arhip a făcut un apel către toți mediatorii din Galați, explicînd că cel mai bine pentru a porni la acest drum al medierii ar fi ca toți să se înscrie într-o singură asociație, astfel putînd să fie mai bine organizați. ”Cred că cetățenii au înțeles faptul că medierea devine obligatorie și e corect ca indiferent de conflictul pe care-l ai în viață să apelezi la un mediator”, a mai adăugat judecătoarea Rodica Arhip.
De fapt, conform noului Cod de procedură civilă deabia de la 1 august cei care vor să se adreseze instanțelor de judecată vor fi obligați să apeleze la un mediator. Toată treaba asta cu medierea are ca scop încercarea de rezolvare pe cale amiabilă a litigiilor, iar procesomanii ar trebui să știe că apelarea la instanțele de judecată fără trecerea prin procesul de mediere urmează să fie sancționată cu respingerea cauzei.
Medierea poate fi o alternativă viabilă la coșmarul din justiție (video)
-->