Stan reîncărcat |
Marius Stan trilouded. Să ne înţelegem din start: Matrix e minciună! Vineri seara Partidul Naţional Liberal (PNL) şi-a lansat candidatul la funcţia de primar. Da, ştirea este exactă. Ştiu, îmi veţi spune că aţi auzit despre Marius Stan că este candidatul la primărie pus în vitrină de alte două partide: Partidului Alternativa Ecologistă (PAE) şi Partidul Iniţiativa Naţională (PIN). Şi cine sînt eu să vă contrazic? Lansarea lui Marius Stan, care s-a vrut una tipic americană, a avut loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Nu au lipsit balonaşele de rigoare, artificii, tineri liberali îmbrăcaţi în tricouri galbene, muzica tunată ca de campanie şi, evident, mai toată populaţia liberală din Galaţi. Invitat special a fost (doar) Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, iar pe maestrul de ceremonii a făcut-o Mircea Cristea. Discursul destul de bîlbîit, parcă, a candidatului PNL la Primărie a fost unul cuminte, retras, parcă de fundaş aş spune. Cel prezentat de Marius Cristea ca: „primul primar liberal al secolului XXI” a transmis un mesaj destul de confuz. S-a mers pe ideea că Galaţiul este un oraş gri, prăfuit, îmbătrînit chiar, condus de oameni bătrîni, care are nevoie de oameni tineri pentru a-şi reveni, de o administraţie nouă formată din oameni capabili etc. Lucruri reale şi de bun simţ, numai că nu ai cum să nu te întrebi de unde va scoate PNL-ul aceşti oameni capabili cînd s-a văzut că ei nu au găsit în ograda lor un candidat la primărie, fiind siliţi să apeleze la o soluţie exterioară. Marius Stan le-a spus celor prezenţi că refuză să facă promisiuni fară acoperire (gen Pod peste Dunăre sau Aeroport Galati-Brăila) şi le-a sugerat liberalilor prezenţi să nu se aştepte la favoruri în eventualitatea în care va fi ales.
Fiica nu s-a împiedicat. Să-l vedem pe tăticu’ |
Unul dintre momentele regizate ale lansării a ieşit prost. Recunosc, putea ieşi foarte bine, dar a ieşit prost. În încercarea de a evidenţia clişeul de „om familist” Stan şi-a adus pe scenă soţia şi fiica de numai cîţiva anişori, spunînd că de abia a învăţat să meargă în urmă cu cîteva zile. Recunosc paralelismul primii paşi ai fiicei în viaţă – primii paşi ai tatălui în politică e unul interesant. Numai că nimeni nu s-a gîndit că acel copil se va speria (muzică foarte tare, agitaţie, etc.) şi va plînge încontinuu.