Este nasol cînd un moare un tînăr. Că, na, vorba aia, cînd moare un moșneag de 78 de ani, care și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul, parcă nici rudele lui de gradul întîi nu sînt atît de afectate. De asta nici nu vezi oameni plîngînd la înmormîntările unde decedatu’ este trecut binișor de 75 de ani. În schimb, cînd auzi că un puști (la urma-urmei) ca marinarul ăsta din Galați, despre care au scris/vorbit astăzi toate ziarele și televiziunile, a murit pe un vas, în Libia, la doar 23 de ani, parcă ți se pune un nod în gît. Cînd să facă și el o mărgică în viață, să înțeleagă care-i treaba cu femeile și cu datoriile la bănci, ca să zic așa, pac, a venit unul cu bombardeaua și i-a tras puntea de sub picioare definitiv, Dumnezeu să-l ierte. Ăsta da bulan negativ cît cuprinde, ca să mă exprim în jargonul marinăresc, căci dintre toți membrii echipajului aflat pe navă doar tînărul marinar gălățean și un grec au murit. Ceilalți nici măcar de spitalizare nu au avut nevoie și, în plus, vasul, deși a fost bombardat, nu a suferit daune majore, el continuîndu-și drumul către Tobruk, cu destinația Pireu.
Vasul s-a abătut în mod absolut ciudat de la ruta sa, intrînd în zona de conflict din Libia
De fapt, dacă ați urmărit cît de cît cazul marinarului gălățean Eduard Curduman, mort în Libia, o să constatați că acesta a avut ghinionul să se afle la locul nepotrivit, în cel mai prost moment cu putință. Nava pe care el se afla îmbarcat (ca marinar simplu, la munca de jos, adică) împreună cu tatăl său, Ilie Curduman, s-a abătut în mod absolut ciudat de la ruta pe care ar fi trebuit să o parcurgă și a intrat în zona de conflict din estul Libiei. De ce a decis comandantul navei să aleagă altă rută? Poate că făcea contrabandă cu petrol (din moment ce nu s-a supus la somațiile executate de avioanele de vînătoare libiene), poate că s-a îmbătat și s-a crezut Dumnezeu – asta prea puțin mai contează în acest moment. Eduard Curduman tot mort rămîne. Fiind marinar la munca de jos, chiar dacă, să zicem, vasul ar fi fost folosit în misiuni de contrabandă cu petrol, vă dați seama că Eduard Curduman nu primea nici o lețcaie din traficul care se făcea. Altfel spus, el s-a aflat pe acest vas cam ca un flăcău care se urcă la “ia-mă, nene” și habar nu are că șoferul este vitezoman iar 5 kilometri mai încolo o să intre de nebun cu mașina într-un stîlp și o să îl omoare. Asta a fost soarta lui (a pasagerului), să moară ca ultimul ghinionist într-o mașină în care s-a urcat, la momentul t zero, de bună voie și nesilit de nimeni.
