“Vestea că Jean Constantin a încetat din viaţă a venit ca un şoc pentru întreaga lume artistică, pentru prieteni, dar şi pentru oamenii simpli care l-au iubit”.
Acesta-i doar un citat din sutele de porcării lacrimogene care au apărut în presă după moartea lui Jean Constantin. Cum adică a venit ca un şoc? Bre, omu’ avea 81 de ani, era terminat cu inima şi abia mai respira. Îl cărau ăştia prin spectacole şi îl puneau să joace rolul mortului, căci atît mai putea Jean Constantin. Cred că de ani buni se şi pişa pe el, dar nu îşi dădea seama.
În locul prietenilor lui şi a panaramelor din lumea artistică, care acum se grăbesc să deplîngă la televizor dispariţia lui Jean Constantin, aş fi spus că mi se pare o minune faptul că acesta a apucat vîrsta de 81 de ani. Căci, se ştie, ţiganii se înmulţesc cu repeziciune, dar nu au gene puternice. Or fi umblînd ei în picioarele goale iarna pe uliţă, în zăpada pîn’ la brîu, dar puţini ţigani ajung să trăiască mai mult de 60 de ani. Dar ce zic eu 60 de ani, căci la 50 de ani mulţi dintre bruneţii minoritari au deja făcută pomana de 7 ani.
