Poliția Locală Galați se dovedește de ani de zile incapabilă să îi dezvețe pe șoferii cu tupeu să își parcheze mașinile în fața Palatului de Justiție, fix pe prima bandă. Am scris și noi jdemii de articole însoțite de poze elocvente despre “parcarea” de pe banda întîi din fața Tribunalului. A scris și Viața Liberă, au relatat și televiziunile locale despre acest subiect, dar nu s-a întîmplat nimic. În continuare, băieții își lasă mașinile cu orele în curba de la Tribunal, obturînd traficul și-așa îngreunat de pe str. Brăilei.
Și ce credeți că l-a dus mintea pe directorul Poliției Locale Galați, Mihai Manoliu? Simțindu-se lovit probabil de o brumă de inspirație divină, Manoliu a trimis astăzi dimineață un echipaj în fața Tribunalului, ca să păzească banda întîi. O mașină a Poliției Locale, din care au coborît doi polițiști locali, stătea de pază la 3-4 metri de indicatorul care le amintește șoferilor că oprirea și staționarea în zonă sînt interzise. Habar nu am cît a zăbovit mașina de poliție acolo, dar la cît de determinați păreau polițiștii locali este posibil ca ei să fi înnoptat acolo, lîngă trotuar. Evident, parcarea ilegală din fața Tribunalului a fost liberă, atîta vreme cît echipajul de poliție stătea de pază. Dar asta este soluția problemei? Să disloci un echipaj în fiecare zi pentru a asigura ordinea și disciplina în trafic? Experiența ne-a demonstrate că românii (deci inclusivgălățenii) nu se învață minte decît dacă sînt drastic arși la buzunar. Desigur, polițiștii locali care au păzit astăzi “parcarea” de la Tribunal nu au avut curaj să împartă amenzi mașinilor care deja fuseseră parcate aiurea pe prima bandă. Ei doar s-au limitat să nu îi mai lase și pe alții să parcheze în curba de la Palatul de Justiție. Păi, dacă directorul Mihai Manoliu are de gînd să posteze zilnic cîte un echipaj în zonele cu probleme din Galați, probabil că Poliția Locală va ajunge să aibă 14.571 de agenți de pază și un buget cît două tuneluri pe sub Dunăre.
Manoliu e idiot? Polițiștii locali, puși să păzească “parcarea” din fața Tribunalului
-->