Deși este de trei ani de zile primar, încă nu-mi dau seama dacă Marius Stan îi ia de proști pe gălățeni sau se entuziasmează ca fraierul și anunță tot felul de proiecte pe care apoi uită să le și pună în practică.
Printr-un minunat și stufos comunicat de presă, Primăria Galați tocmai a anunțat patru noi proiecte, de milioane de euro, semn că uite, acolo se lucrează și chiar dacă le-a luat ceva, iată că iese ceva de pe urma administrației Stan. Astfel, edilul care a inventat lipsa apei calde, a descoperit acum fondurile europene. “Dacă predecesorii mei nu au înțeles cît de multe se pot face cu finanțare de la Uniunea Europeană și au pierdut bani mulți și importanți, care ar fi putut să dezvolte orașul, eu îmi doresc să finalizăm cît mai multe proiecte cu bani europeni”, a declarat primarul Marius Stan.
Primul proiect, în valoare de 54 de milioane de euro presupune modernizarea axei rutiere: “strada Siderurgiștilor – strada 1 Decembrie 1918 – strada Traian Vuia – strada Henri Coandă – Bulevardul George Coșbuc (segmentul cu cale de rulare a tramvaielor)”.
Al doilea proiect, în valoare de 37 de milioane de euro, vizează modernizarea infrastructurii rutiere pe axa Est-Vest, adică reabilitarea străzii Basarabiei (segmentul cuprins între străzile Traian și Mihai Bravu) și Calea Prutului (între strada Mihai Bravu și DN 2B).
Al treilea proiect, în valoare de 1.5 milioane de euro, vizează modernizarea Parcului ”Mihai Eminescu”. În fine, al patrulea proiect, în valoare de 600.000 de euro, prevede reabilitarea și modernizarea imobilului din strada Saturn nr. 6A (fostul Centru de transfuzii sanguine) și transformarea acestuia în ”Centru terapeutic pentru persoane vîrstnice și persoane cu dizabilități”.
Trebuie să recunoaștem că anunțarea a patru proiecte a căror valoare bate înspre suta de milioane de euro sună bine. Numai că ăsta e momentul să revenim cu picioarele în Noul Galați, cel în care proiectele rămîn doar pe hîrtie și pe panourile electorale (vezi stadion, primărie, etc.). Ei bine, minunatele proiecte anunțate triumfător de Marius Stan nu există decît în mintea celor de la Primăria Galați. Ele ar trebui făcute din bani europeni, numai că în momentul de față nu există nici o documentație pentru accesarea unor astfel de fonduri. Ori implementarea unor astfel de proiecte durează (un an, sau chiar doi). De fapt, minunatele proiecte nu au fost nici măcar trecute prin Consiliul Local.
Hai să facem un exercițiu de imaginație optimist să vedem cam cînd ar putea fi terminate proiectele cu care deja se laudă Marius Stan. Păi să spunem că trimiterea documentației respective în vederea accesării banilor europeni ar dura doar un an. Urmează apoi aprobarea lor, licitații și restul de birocrație. Să zicem tot doar un an, asta în speranța că se aprobă. După care, de la momentul începerii lucrărilor mai trece un an pînă la finalizarea lor. Deci, dacă totul merge șnur și nu apar alte probleme, am putea spera ca peste trei ani de zile să vedem puse în practică cele patru proiecte.
Păi și în condițiile astea nu cumva e lăudăroșenie deșănțată să te apuci să prezinți ceva pe care tu nu ai habar dacă vei apuca să și termini, asta presupunînd că te apuci pînă la urmă de treabă?