Galațiul, ca județ ne referim, a mai spălat în 2015 din rușinea anilor trecuți, atunci cînd doar 33-35% dintre elevi reușeau să promoveze Bacalaureatul. În 2015 (mă rog, sesiunea de vară), procentul de promovabilitate a fost de 74,6%, ceea ce înseamnă că anul acesta s-a copiat din greu la BAC. Am glumit! Nu, serios vorbind, este limpede că odată cu concedierea lui Doruleț Resmeriță (PDL) de la șefia Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați, elevii s-au pus cu burta pe carte, căci probabil au realizat că dacă nu învață vor ajunge mai rău decît Resmeriță.
Trecem peste poveștile cu “elevii geniali” de la CNVA, care se umplu de penibil ajungînd să se laude prin ziare că au luat peste 9,50 la un jaf de examen cum este Bacalaureatul, și facem un popas la 40 de km. distanță de orașul Galați, în comuna Ivești. Ei bine, în comuna Ivești, situată în județul Galați, nici un elev nu a reușit să promoveze anul acesta Bacalaureatul. Altfel spus, elevii care au absolvit liceul din localitate, este vorba despre Liceul “Hortensia Papadat Bengescu” Ivești, nu au reușit să ia nici măcar un amărît de 6, cît să spună că nu au venit degeaba la școală, timp de 4 ani de zile.
Au fost și note nesperate de 3.70, de exemplu
În total, un număr de 21 de tineri au absolvit, în 2015, Liceul “Hortensia Papadat Bengescu” din Ivești. Dintre aceștia, în mod cu totul paradoxal, numai 11 s-au prezentat la Bacalaureat. Restul probabil s-au prezentat la furat, ținînd cont de faptul că la Ivești există o numeroasă comunitate de rromi. Dintre cei 11 elevi care au susținut Bacalaureatul, nici unul nu a reușit să promoveze. Culmea, cele mai mari note le-a obținut o elevă care a terminat liceul în anii anteriori, pe nume Ionela Alexandra Mitache. Ea a luat un extraordinar 5,25 la Română-scris, a trecut cu brio și de Engleză, a continuat cu un senzațional 8,25 la Matematică (demn de CNVA, ce dracu!), după care a stîlcit-o rău de tot la “Biologie vegetală și animală”, unde nu a obținut decît 2,50.
Fraților, taman cînd să spună și Iveștiul că are măcar un elev care a promovat Bacalaureatul (de sămînță, cum se zice), a căzut ca din cer acest 2,50 la Biologie. Ceilalți elevi au obținut note rușinoase de 1,60 la Matematică (Bianca Andreea Anghel), dar la fel de adevărat este că au fost și “tocilari” care au luat un incredibil 3,70 la Română-scris (Paul Narcis Panaite).
După cum le este obiceiul, țiganii din Ivești au de gînd să vină mîine în număr mare la Galați (unde s-au corectat lucrările) și să bată cu topoarele în mesele de la Inspectorat pînă cînd tezele elevilor picați vor primi (la contestație, desigur) notele care li se cuvin, adică de trecere, mînca-ți-aș!